Vizionari si moguli

DailyBusiness mi-a trimis, saptamina trecuta, un preview al interviului cu Dan Diaconescu. Il numea “vizionar”, pentru ca Dan Diaconescu apucase sa-si dea, in cele 16 minute ale interviului acordat, cu parerea despre viitorul televiziunii si internetului (dar si al CNA-ului).

Abia acum am citit interviul, si mai mult sub imperiul scandalului recent care a facut ca, ieri cel putin, Diaconescu sa se afle aproape simultan la Antene, Realitatea TV si OTV. Fireste, la doua dintre posturi aparea drept “in direct”, o buna dovada a ubicuitatii personajului. Scandalul de care vorbeam, insa, mie mi se pare o facatura.

De ce? Pai, in primul rind, pentru ca pare genial orchestrat. Dan Diaconescu, despre care parerea oamenilor care se invirt prin media s-a schimbat, in ultimul timp (dupa dezvaluirea sumelor pe care le invirte si a banilor pe care ii face, este aproape curtat sa vorbeasca despre “reteta” succesului), se pregateste de o mare schimbare: OTV-ul, cred eu, va semana in curind cu toate celalalte posturi de televiziune – cel putin la nivel vizual. In 12 iulie, Diaconescu va lansa, cu surle si trimbite, NOUL OTV. Iar pentru acest scop, care, in mintea lui, ar trebui sa-i poata aduce toata audienta disponibila la un moment dat pe piata (recte, toti oamenii cu televizoarele aprinse sa se uite la OTV), era nevoie de o diversiune. Care suna cam asa: DDTV sa faca ceva care sa-l faca sa ajunga invitat, pe rind, la toate televiziunile, unde sa-si disemineze mesajul. Asa am fost si eu atinsa despre mesajul schimbarii, despre care nu as fi aflat daca nu ma uitam la Realitatea, aseara, la emisiunea Guvernatorul. Prinsesem si la “Acces Direct” ceva urme de informatie, dar doar din goana telecomenzii, asa ca nu ma puteam baza pe ele. Care e urmarea acestei expuneri la informatie? Pai, intr-o prima instanta, uimire (uite, ma, al dreacu’, cum ajunge el sa-si faca reclama la Antena 1 si la Realitatea TV), apoi cresterea asteptarilor de la ziua de 12 iulie. Cit de memorabila va fi acea zi, urmeaza sa vedem (eu cred ca OTV mai degraba isi va pierde o parte din public, daca se schimba radical, decit sa cistige. Publicurile de nisa nu sint fixate in televiziuni generaliste, publicurile disensiunii sint singurele care pot gusta “reteta” OTV, iar cind OTV nu va mai avea reteta, publicurile acestea, aflate in cautarea unui discurs alternativ, se vor disipa in multitudinea de emisiuni de nisa de la alte televiziuni).

Pina una-alta, Dan Diaconescu Direct va trebui sa-si dezlege itele cu Luis Lazarus, un tip care, chiar daca a facut partea lui de show in cirdasie cu DD (asa cum ma gindesc eu ca e posibil sa fi stat lucrurile cu scandalul recent cu sexy braileanca sau pamela dansatoarea din buric sau alta panarama de mare incredere), tot e un tip suspect, de care e mai bine sa te feresti (adica probabil e mult mai bine sa nu-ti fie prieten, fin, nas, unchi sau tutore, amant, coleg la master). Daca, insa, nu a fost vorba de un show in coproductie, cu rostul de a ridica nivelul asteptarilor referitor la schimbarea OTV-ului, ci de un act autentic de scandal intre doi smecheri din audiovizualul romanesc, atunci cu adevarat DD e un genial si, poate, un vizionar. E nevoie de geniu sa poti intoarce in favoarea ta o situatie care seamana destul de mult cu ideea de baza din textul de mai jos (”si cade singur in ea”). Pentru ca, pina la urma, DD este pe marginea prapastiei: dupa ce ani de zile a fost hulit si dispretuit de mogulii presei mainstream, noul respect care i se arata e posibil sa duca la pierderea sa. Ceea ce n-ar fi defel imprevizibil.

Este nevoie de multa luciditate si de multa stapinire de sine pentru ca Dan Diaconescu sa nu “cada” – iar exemplul lui Lazarus ar trebui sa-i fie suficient. Pentru ca lui Lazarus, pur si simplu, i s-a urcat la cap. Succesul, nu altceva. L-am auzit pe LL, intr-o declaratie, spunind ca tot ce atinge el se transforma in aur (audiente), ca OTV-ul e in cadere libera de cind a plecat el – mie mi se pare ca aceasta scadere recenta a audientelor OTV-ului i se datoreaza, de vreme ce reteta s-a stricat odata cu aparitia mult prea des a lui Lazarus prin platou, cu aerul lui de cioclu si cu inversunarea tipica pentru un om care nu iarta, nu uita [spre deosebire de DD, care are un aer bonom si isi lasa invitatii sa se contrazica, sa se certe, sa faca ce vor, LL intimida si enerva prin insistenta sa]. Un om care nu are nici o problema in a-si exhiba nevoia de putere nu este un assett bun pentru nici o televiziune si, de la punctul la care Kanal D a primit o amenda de 25 de mii de euro mergind pe mina lui Lazarus, eu cred ca nu va mai exista vreo televiziune unde tinarul flamind dupa glorie sa se mai poata angaja vreodata.

De cade singura in ea

Aseara, printre Fahrenheit 451, Senatorul melcilor, Aristocats si Cider House Rules, am zabovit citeva minute pe una din antene (probabil 2, aia cu mondenitatile).

Oroare! Oroare! Oroare!

Tipa aia gravida de cind lumea, care face “conferinta de presa”, avea invitate o tona de cutre pe post de jurnaliste – stiti voi de care, din alea care stiu totul despre Florin Salam sau Eva Kent si nimic despre Kant sau pretul real al salamului – la o emisiune care, probabil in lipsa oricarui invitat (toata lumea statea acasa si-l plingea pe Michael Jackson), a ramas schioapa: conferinta de presa in care ziaristii conferentiaza intre ei. Fara invitat, fara intervievat, fara subiect. D-na Niculescu facut o emisiune despre… nimic. De fapt, ca oricare alta editie, doar ca acum sinceritatea era maxima. E drept, nimicul asta avea, si el, un nume (mai precis, trei: supratitlu, titlu si subtitlu):

“Senzational” si “exclusiv”

Presa de scandal

…si cade singur in ea

Nu, n-am gresit eu, asta era numele editiei de aseara. Absurd, stupid si inutil. Care era gaselnita? Pai domnisoarelor ziarizde li se daduse o bucatica sifonata dintr-o pagina de rahat publicatie de scandal si trebuiau sa comenteze “articolul” de pe pagina. Si unde nu mi ti-a inceput birfa si glumele proaste si repetitiile pe post de atragerea atentiei (stiti oamenii aia care-si imagineaza ca, daca n-au fost auziti de prima oara cu un enunt prost, atunci repetindu-l de citeva ori, cu voce din ce in ce mai tipata, sigur se vor face auziti)…

…si au cazut singure in ea. Nu ma intrebati daca vorbesc de sfinta …., sau de groapa in care spera sa cada si ele, cinstitele ziarizde care abia asteapta, pe modelul Adelinei Elisei, sa devina “cineva” si sa renunte la statutul de “nimeni” care vorbeste si scrie despre “cineva”. Cum altfel s-ar putea interpreta faza asta cu “cade singura in ea”, altfel decit ca tinerele acelea, cam trecute, ofilite, grase etc., nu au alt deziderat decit ca, la un moment dat, sa le remarce si pe ele cineva si sa devina subiect de paparazzi?

Fantezie de vara

Guvernantii nostri se intrec in imaginatie. Cu tot ce fac – hotii, legi interesate (si foarte), declaratii. Dar si motiuni.

Daca pina acum motiunile (un termen pe care, recunosc, nu l-am inteles pina acum citiva ani) aveau nume acceptabile sau nu aveau nume deloc (fiind numite, simplu, motiuni simple), acum s-a schimbat treaba. Lupta politica se ascute, ea trece in planul discursului – odata cu aparitia consilierilor, a bloggerilor si a altor persoane specializate in scris cu un condei ascutit bine.

Totusi, spiritul de mahala domina si domeniul politicii – de altfel, toate celelalte domenii se afla sub zodia mahalagismului autohton si inepuizabil. Cum altfel s-ar putea “lectura” (ideologic, fireste), urmatoarele nume de motiuni:

- Noul FSN a trintit cercetarii usa in nas

- Demnitatea Armatei Romane – calcata in picioare de ministrul celor 0.2%

- Guvernarea PD-L – PSD – reinstaurarea administratiei autoritare a FSN?

Astea sint cele mai recente exemple. Ele sint total diferite de ultimele motiuni, din perioada de dinainte de europarlamentare – care, macar astfel, isi pot capata faima de placa turnanta in discursul politic autohton. In mai, de exemplu, una din motiuni se numea “Agricultura si dezvoltarea rurala, spre dezastru”. Simplu. Eficient. Predictiv. In nici un caz speculativ. Si nici la misto. Pentru ca ultimele trei motiuni sint facute la misto. La misto, in special, fata de votant – care probabil se regaseste mai bine in motiuni precum “Populatia Romaniei va ramine fara caldura la iarna – criza serviciului public de termoficare”.

Totusi, privite lucrurile in ansamblu, era aproape predictibil ca se va ajunge aici. Era nevoie de o revenire – pentru publicul paranoid, revansard si ancorat in trecut – de un discurs care sa inlocuiasca ditirambele lui Vadim Tudor. Iar faptul ca Dan Diaconescu a lasat-o mai moale si se pierde in subiecte banale in fiecare seara – cind natiunea il astepta sa fie consecvent cu sine insusi si fidel subiectului care l-a facut celebru – face ca o intreaga felie a audientelor de televiziune sa aiba nevoie de ceva mai tare: o palinca discursiva, chiar si corcita, pruna cu pufoaica, numa’ buna de aruncat in foc sa mai aprinda putin paiele.

Recuperare, reconditionare, refolosire

In ultimul timp, de cite ori deschid televizorul pe N24 sau pe Antena 2 sau 3 (doar una din ele, dar n-am reusit sa retin care), vad unul si acelasi gen de material pe care nu stiu cum sa-l calific. E vorba de o chestie cu aparenta de top (nu, nu fosta bluza devenita top, ci top/clasament): cele mai jenante 25 de aparitii publice de-ale vedetelor, cele mai ciudate nume pe care le-au dat vedetele copiilor lor, cele mai incendiare tinute, cele mai sexy funduri sau operatii estetice, cele mai incendiare scene de sex din filme, cele mai incredibile surisuri. Si tot asa.

Orice lucru care poate fi documentat (na, ca m-am molipsit si eu de inversiunea semantica,ideea s-ar putea exprima mai bine asa: orice lucru despre care se pot gasi documente) este pasibil de numeroase incadrari si re-cadrari in nenumarate categorii (mai mult sau mai putin stupide, in functie de publicul caruia se adreseaza). Iar in showbiz sau in lumea divertismentului, exista o avalansa de asemenea produse: mestecari si re-mestecari (a se citi, mixaje) ale acelorasi materiale filmate. Consumul lor are niste caracteristici care transforma continuturile despre care vorbim in niste nuclee dure, refolosibile. Cam ca pulp paper. Numai bune de recuperat. Reconditionat. Refolosit.

Asta, intr-o epoca in care cei trei R din perioada comunista revin in forta.

[Altminteri, re-re-re e la mare moda: atit restaurarea, cit si recuperarea (istorica, morala si estetica, nu doar tehnica) a peliculelor inceputului cinematograifie fac parte dintr-un curent similar.]

Revenind la media studies: acesta e un nou mod de arhivare si de re-activare a memoriei – dar si o cale economica de a folosi (make use) acelasi material de mai multe ori. In special intr-o zona in care materialele inedite/noi sint rare. Materialele filmate in care apar vedete (ele sint cele care genereaza cel mai mare trafic/cea mai mare audienta) sint putine. Unele se datoreaza paparazzi-lor, altele, publicistilor vedetelor. Marele dezavantaj in toata povestea asta este democratia: acelasi material apare peste tot. Dar, urmind aceasta reteta, aceeasi bucata de material poate fi utilizata, in montaje diferite si cu un minim de interventie editoriala, de mai multe ori, in mai multe produse.

Aspectul economic este evident: o banca de imagini (statice sau in miscare) poate hrani, cu input minimal, foamea de imagini/comentarii/birfe despre vedete (recte, foamea de “continut”), prin producerea la nesfirsit a unor topuri a caror singura variabila este ideea de nisa pe care sint construite, gaselnita “creativa” transformativa.

Acest mod de arhivare, specific, cindva, agentiei de presa, a capatat amploare si si-a gasit utilizarea, rapid, in astfel de produse, odata cu digitalizarea. Cantitati imense de informatii stocate imaterial asigura materia prima pentru zeci si sute de emisiuni/produse de entertainment care nici macar nu au presiunea timeliness-ului. Singura cerinta, inerenta, este ca materialele sa nu fie atit de vechi incit sa para a apartine unei alte ere video.

*

Genul asta de diversificare le-a scapat teoreticienilor. Majoritatea lor sint mai preocupati de aspectele de monopol pe care le ia industria de divertisment. Si tot majoritatii lor ii scapa diversificarea ofertei, prin dezvoltarea unei puzderii de case de productie mici si independente, care ofera ori un singur produs – cel pentru care si-au deschis casa de productie – ori o serie mica de produse (case al caror unic vis este sa fie descoperite si inghitite, mai devreme sau mai tirziu, de marii rechini. Sau care dispar, nestiute, dupa o vreme si un succes efemer. Dar, pina ca aceste mici case de productie sa fie inghitite sau omorite de piata, ele exista o vreme, asigurind o permanenta necesara, in domeniul productiei independente).