parfumul

Standard

SONY DSC

aroma ceaiului pe care mai întîi l-am mîncat, mai apoi l-am băut, după care am pornit iar în căutare de bucăţele gustoase printre resturile de fructe şi sîmburi şi flori infuzate, ca să înţeleg ce mîncasem şi băusem, mi-a rămas pe mîini mult timp după acea întîlnire.

mă uitam la Paradjanov – filmul – şi-mi miroseam mîinile, sperînd să nu-mi dispară de pe degete aroma de anason stelat, de curmale, scorţişoară şi încă vreo cîteva, de care nu-mi mai amintesc acum. desfăcusem păstăile verzi, neidentificate pe etichetă, scosesem din ele seminţele mărunte. încercasem toate texturile, din aripile rigide ale anasonului extrăsesem ca din seminţele de floarea soarelui bobul cu înveliş crocant.

după film, am pornit prin ploaie, cu mîinile ascunse prin buzunare. să nu dispară mirosul. acum e noapte, plouă, iar în căldura iluzorie a patului, mîinile încă-mi miros, stins, a anason.