Am mai scris aici despre legatura dintre buda si staif. Totusi, mai sint ceva lucruri de adaugat si discutat.
In primul rind: hirtia igienica e de doua mari feluri – cu doua fete sau cu o singura fata. Adica, in ciudata aparentelor, exista si hirtie igienica utilizabila pe o singura fata. Cea ieftina si (vag) gofrata. Acum problema e alta: cum este rulata hirtia pe sul. Datorita aparitiei dispenserelor de hirtie, aparatele acelea rotunde sau patrate prinse de perete, in care bagi sulul si din care derulezi hirtia, majoritatea fabricilor au inceput sa ruleze hirtia cu “fata” spre interior. Chiar si cele mai ieftine produse din categoria cu umor denumita de romani cu un nume nemtesc (kur-papier) sint acum rulate spre interior. Asa incit la o procedura simpla, prinzi-tragi-rupi dintr-o singura miscare, norocosul (care a cumulat un sir de conditii si a ajuns in timp util pe tron, linga dispenserul de hirtie) – desprinde un sir mai mic sau mai mare de patrate. Totusi, operatiunea presupune o oarecare indeminare, mina de obicei e una singura, iar procesul de rupere a patratelor, dublat de efortul (inconstient) de impaturire sau pliare a lor, dupa grosimea dorita. Cind e vorba de hirtie zewa sau alte sortimente fine, pentru funduri la fel de gingase, impaturirea se poate produce in orice directie (desi, daca ar fi sa intrebati, o sa vedeti ca, in mod straniu, pina si in aceasta absurda problema oamenii au preferinte).
Insa cind e vorba de infama hirtie roz zgrunturoasa, care nici absorbanta, nici abraziva nu prea e, apar problemele. In primul rind, hirtia de proasta calitate si gofrata are, dupa cum spuneam, doua “fete”. Una mai… blinda, iar alta aproape lucioasa. In plus, desi fabricile si-au modificat procesele de productie, rulind hirtia cu (singura) fata utilizabila spre interior, in general cei care cumpara astfel de hirtie o folosesc fara sa o mai treaca prin dispenser. Sau o aseaza pe cutia dispenserului (nefunctional). Recte, cine ajunge sa-si ia hirtie din aceea, nu o foloseste ca la carte, ci mizeaza pe stramosestile abilitati si aptitudini ale romanului descurcaret, care nici teama de a folosi budele publice nu are, nici jene in folosirea miinii proprii in locul bideului. A colii A4 sau ziarului in locul kur-papierului si a si-mai-traditionalei-frunze de brusture in loc de orice altceva (se stie, din cele mai vechi timpuri, brusturele a fost folosit atit ca leac, pentru ceaiuri si impachetari de reumatisme, cit si ca ambalaj pentru merinde, pentru ca ulterior sa ajute la stergerea urmelor dezmatului culinar. Aceasta plurivalenta a brusturelui a persistat, in imaginarul colectiv romanesc, pina in timpurile noastre – nu mai tirziu de comunism, unde majoritatea obiectelor erau multifunctionale – dar despre asta, altcindva).
1 comentariu
noiembrie 30, 2007 la 11:46 am
http://behindeverygreatmanlies.blogspot.com/2006/10/this-inscription-was-found-displayed-on.html
interesting point of view:)