Motto:
“Mult timp am crezut ca de fapt sint io handicapata si nu stiu sa-mi fac cizmele…”
O noua distinctie cu parfum de clasa sociala se casca in oras: cei cu masina proprie versus cei care umbla pe jos sau cu mijloacele de transport in comun. Iar diferenta nu e invizibila, cum ar fi spus cu vreun secol inainte cine stie ce teoretician sau filosof ca se va intimpla odata cu globalizarea traiului civilizat. Nu. Ea se afla pe incaltari. Cine merge pe jos, oricit si-ar sterge incaltarile – cu orice le-ar spala, cu orice le-ar trata si indiferent de cite ori ar face-o pe zi – la citeva ore dupa ce a iesit in oras arata de parca tocmai s-ar fi intors de la muncile agricole de toamna din comuna Cocirlatii din Vale (in vale, se stie, e mai mult noroi).
Poate pentru ca Capitala (noastra), fie binecuvintata cacofonia, este unul din cele mai infecte orase din lumea asta (civilizata). E plin de noroaie, de zapada care rezista inca o luna de la ninsoare, impislita cu toate gunoaiele orasului stantate adinc in ea (am sa pun si poze dupa ce ajung la BM). De praf care intra insidios in zona aceea de granita, cu adevarat testul de maiestrie al celui care-si face pantofii. Caci, daca la lustruit suprafata de piele de deasupra piciorului ne mai pricepem cit de cit si o facem, fie cu un servetel, un servetel umed, o cirpa, un burete, cu degetele sau o frunza de brusture, inainte sa intram la vreun interviu, ceva, zona aceea aflata la limita dintre “sus” si “jos” (prin jos intelegind talpa) este si mai ascunsa, si mai rezistenta la incercarile de curatare. Adica greu de sters/curatat/spalat.
Iar cei din clasa sociala “fara masina proprie” au toate sansele sa fie priviti de sus pina jos, cind se aduna grupuri mixte, cu o privire discriminatoare si pe alocuri superioara. Asa, ca sa nu ramina lipsita de sens expresia “tocmai si-a dat curu’ jos din mertzan” (sau ceva de genu’ asta)
Ma duc sa petrec. Am sa-mi iau cu mine o cirpa de unica folosinta sa-mi admonestez, la intrare, cizmele ca au imunitate scazuta si iau tot felul de boli murdare de pe jos. Ca daca nu, se uita doctoru’ de boli sociale la mine si da cu diagnosticu’ de-mi sare tot chefu’ de a mai petrece.
