Designul de interior si telenovelele

Jump to Comments

Dupa lupte care dureaza de un deceniu, intre populatia muncitoare si patroni (lupta de clasa, fireste…) – din care prima categorie avea interesul surd exprimat de a ajunge acasa la vreme pentru a urmari telenovela preferata, iar cea de a doua, interesul de a impila prima categorie, telenovelele au cistigat.

Au cistigat cam asa: in zorii civilizatiei occidentale care incepuse, discret dar sigur, a prinde radacini in Romania, orasele inca nu erau aglomerate. Masinile inca erau suportabil de multe. Si multe din ele erau dacii. Prin casele romanilor, televizorul era singurul obiect care se schimba odata cu moda. In rest, mobilele, ustensilele din bucatarie etc ramineau cam aceleasi. Apoi a aparut creditul de consum. Asta cam in aceeasi perioada in care o mare parte din populatia Romaniei care putea umbla pe doua picioare a fugit dupa hrana si noi mentalitati aiurea, prin alte tari straine. In primii doi ani a fost liniste si pace. Gospodinele, fetitele, adolescentele, tinerele, femeiustile, fetele batrine, babele matusile bunicile mamaiele analfabetele etc s-au uitat linistite la televizor, asteptind plicul cu bani venit pe autocar.

Apoi a mai trecut ceva vreme. Masculii plecati la lucru si-au convins consoartele sa vina sa trudeasca si ele alaturi de ei. Unele s-au dezvatat pe veci de telenovele – nu mai aveau timp. Altele s-au emancipat si au inteles ca, in alte tari, la televizor se uita in special oamenii fara bani si fara perspective, care nu au alta cale mai buna de a-si petrece zilele, dupa amiezele si serile. Si cind au venit, in august urmator in Romania, cu accent de Italia si Spania, un zvon nelinistitor a inceput a circula printre muieri. Cica “aia” nu se uita la televizor, doamne fereste, ce oameni necivilizati!

Si apoi au mai trecut ceva ani. Populatia care a ramas agatata de telenovele, din pacate, era raspunzatoare si cu cumparatul de ornamente prin casa, mobila, faianta, rigips, perdele, usi, fete de masa etc, din banii trimisi de cei “de-afara” pentru construirea palatului trainic cu care sa inlocuiasca bordeiul cu pamint pe jos. In anul si mai urmator, sau in anii de dupa, cind cei care munceau afara si trimiteau bani inautru, s-au intors si au vazut ce scafe, ce spoturi, ce kitschuri s-au facut cu banii lor, am inceput a mugi. Au dat ordin sa se sparga totul si sa se faca din nou. Au ales cu minutele lor decoratiunile (alea de mai sus plus inca altele).

Totusi, majoritatea caselor romanilor care au facut renovari recente arata ca in telenovele. Masuta intre doua fotolii, sifonierul, mobila de bucatarie (aia clasica) au disparut. Au lasat locul unor obiecte ca in filme – care nu ar fi uritele, daca ar fi folosite firesc. Iar cei de la tara, de exemplu, dovedesc o schizoidie hazlie cind e vorba de casele construite. Tot ce e nou si frumos trebuie pastrat ca un bibelou. Traiul de produce in alta parte.

Da’ la urma urmei, ce mai conteaza? Au romanii case ca in telenovele? Au, sa le traiasca. Bine ca macar cu atita au ramas dupa ani de sclavie in fata televizorului.

1 comentariu

Filed under analiza, antropologie, brandul de tara, cultural studies, viata la tara

Etichete telenovela