sau Paveaua si riul
sau Elegie pentru riul fara pietre
Pe linga calea ferata, intre sinaia si breaza, curge un riu.
cind pe stinga, cind pe dreapta.
cindva, riul asta era tare frumos, marginit, cel putin pe o parte, mereu, de niste falii inclinate de pietre ca niste dale.
tot cindva, treceam pe acolo cu trenul si ma intrebam de cite mii de ani stau pietrele alea acolo
ieri am trecut cu trenul de dimineata…
pietrele nu mai mai erau decit in unele, putine zone
se dezvoltasera firme de constructii care exploatau fara mila pietrele si faceau din ele dale
de pavat curtea sau placat constructiile
pe linga drum, in multe curti am vazut mormane de pietre, sortate pentru vinzare
riul parea mutilat, asa, fara malurile ancestrale
1 comentariu
februarie 28, 2008 la 4:16 pm
Uneori ma opresc in oras, pe un pod peste Cris. intr-un parc sau pe pietonal, pe o banca noua care devine tot mai veche si mai urata pe zi ce trece.Incerc sa-mi inchipui cum vor arata locurile peste 10, 100 sau 1000 de ani. Ma ajuta mult transformarile pe care le vad de la o saptamana la alta. Suntem un fel de termite.Un pic mai mari si un pic mai daunatoare pentru umanitate decat ar putea fi tote termitele intr-un efort concentrat. Poate ne trezim intr-o dimineata si ne dam seama ce avem de facut pentru a o scoate la capat.