Vreo citiva ani, in jurul Revolutiei, am tot auzit in jurul meu o gramada de lucruri rele despre comunism. Ba ca oamenii se imparteau in doua, in comunism – in delatori si oameni cumsecade. Ba ca regimul supravietuia cu ajutorul unor tehnici de asmutire a unor oameni asupra altora. De unde am dedus eu (acum) ca lipsa de coeziune sociala se datoreaza unui ghiveci de factori.
In primul rind, saracia extrema duce la comportamente antisociale (sociopatii) si, in multe cazuri, chiar la psihopatii.
In al doilea rind, lipsa solidaritatii sociale, a devenit deja cronica acum, probabil a fost nascuta in comunism, atunci cind unele actiuni firesti (sa-i ajuti pe altii, sa iti faci curat sau sa spargi gheata din jurul casei/blocului, etc.) au fost transformate in actiuni obligatorii, de realizat dupa program si apoi tarate pentru totdeauna. In aceste conditii, dupa revolutie, era aproape firesc – si previzibil – ca oamenii sa renunte a mai face acele lucruri care inainte fusesera obligatorii: fie ca erau lucruri impuse de regim, fie transformate de regim in obligativitati. Asa ca ne-am trezit ca nu ne mai priveste nimic din afara propriei locuinte, mai ales dupa ce oamenii si-au cumparat casele si au delimitat, astfel, si prin acte, spatiul privat de cel public, au delimitat ce ii priveste de ce nu ii priveste, cele doua distinctii, al meu/+/hic et nunc versus NU al meu/+/undeva, cindva fiind definitorii; au distrus, incet dar sigur, ceea ce s-ar fi putut numi spirit civic.
Un alt factor este inversarea valorilor – care a inceput tot in timpul comunismului (unii isi aduc aminte ca singura situatie acceptata si recompensata social/ideologic era sa fii muncitor, fiu de muncitori, iar a fi intelectual echivala cu o rusine, era ca si cum ai fi dat gres in orice alt domeniu si te-ai salvat cu facultatea…) si a continuat cu manelizarea, becalizarea si telenovelizarea Romaniei, pina la punctul la care au aparut bancuri pe tema asta*.
Am migrat, insa, de la delatiune, spre solidaritatea sociala si spiritul civic, pentru ca, in cazul despre care vreau sa vorbesc, ele sint perfect legate. Sa vedem daca nu sint, amindoua, mituri fals asociate doar comunismului (am sa denumesc generic perioada in care traim drept “capitalism”, desi termenul este oarecum impropriu situatiei/momentului). Deci, oamenii se pirau unii pe altii in comunism; turnau; se pretau “delatiunii”. Din ce cauza? Pai probabil de frica. Se cunoaste demult psihologia de asediu, cind te simti constant in pericolul de a fi privat de lucrurile pe care le consideri necesare si ajungi sa le/te aperi prin atac. In termenii etologiei, animalul poate ajunge sa-si puna semenii in pericol cind se simte amenintat – si isi intareste pozitia de putere luindu-le altora teritoriul/hrana/familia. Revenind la comunism, omul caruia ii era teama sa nu puna securitatea (sau, for that matter, orice alta institutie a statului) ochii pe el putea ajunge sa-si pirasca vecinii sau cunoscutii sau chiar necunoscuti, cu diverse scuze: pentru a parea un bun cetatean, ca sa para ca nu-i e teama de institutia respectiva (adica el/ea nu este si nu se simte patat, are statura morala si caderea de a se ridica si a spune despre altii) – ca sa nu mai vorbim de situatiile coercitive, cind motivatia putea fi pierderea locului de munca, a libertatii, a familiei sau chiar a vietii. Motivatie care te putea motiva sa torni pe oricine si orice. Si iarasi, sa nu mai vorbim de cei care turnau de bunavoie, pentru scopuri pozitive: pentru a obtine un salariu, o pozitie sau favoruri din partea statului/guvernului.
Asadar, asa stateau lucrurile pe atunci: oriunde lipsea solidaritatea, oamenii turnau (unii). Unde aceasta coeziune de care vorbeam mai inainte se pastrase (vezi Maramuresul istoric, celebru pentru rezistenta in fata colectivizarii si socialismului, celebru pentru pastrarea unor forme nealterate de protocapitalism; Maramuresul era un sistem inchis, cu putere auto-reglatoare, in care relatiile interumane inca respectau, pina de curind, tiparele comunitatii auto-reglate si auto-reglatoare.) oamenii se aparau unii pe altii in fata regimului si aveau alta atitudine fata de institutiile statului (atitudine care acum, in lipsa pericolului reprezentat de regimul politic, devine un declansator de activitati ilegale, in special in domeniul fiscal, dar nu numai).
Dar ce se intimpla acum? Am scapat de comunism, nu? In mod normal, delatiunea ca sistem de supravietuire a celor slabi ar fi trebuit sa ramina in urma. Totusi, asa cum s-a mai intimplat de multe ori in istorie (desi cu motivatii diferite, vezi Venetia, Inchizitia, etc.), o forma specifica de delatiune este incurajata, in numele drepturilor omului si in numele functionarii democratiei. Acum ea are forma telefoanelor “verzi”, numerele cu 0800 080 la care poti reclama diverse. Caietelul prins cu sfoara in magazin, institutie, bar, hotel etc., a devenit telefon cu apelare gratuita. Trebuie doar sa retii numarul si cind observi o ilegalitate – pac, la Razboiu’… Azi am vazut pe o masina un sticker pe care scria ceva in genul “Sofer indisciplinat in trafic? Suna la 0800 080 adgf”. Am ramas pe trecerea de pietoni, (desi (cum va spuneam in alta parte, in Baia Mare pietonii au la dispozitie un interval foarte scurt de timp sa treaca. Nici vorba de dat sanse celor care mai vor sa se hotarasca daca vor sau nu sa treaca si asteapta o secunda) sa ma gindesc. Adica cum, indisciplinat? E definit undeva cuvintul asta in mod riguros? Am vazut soferi isterici, soferi nesimtiti, soferi inabili, soferi infractori (unele chestii pe care le fac unii soferi se numesc infractiuni), soferi inabili, soferi razbunatori, soferi imbecili… Doar pe indisciplinati nu-i cunosc. Daca regulile care guverneaza traficul in Romania spun ca a face un lucru este interzis, atunci sa faci acel lucru te trimite direct in categoria infractori. Daca aceleasi legi ar spune ca “disciplinat ar fi sa faci X”, atunci “sa nu faci X” ar putea fi considerat o indisciplina.
Si atunci stau si ma intreb – daca un inabil se intilneste cu un isteric care mai e si razbunator? Cine pe cine va turna la 0800 080 blabla ca indisciplinat? Si ce va anunta? Si cine va verifica? Si cum? Cu ce martori? Si ce se va intimpla cu datele? Se vor construi din ele imense baze de date cu soferii indisciplinati? Si pentru cine – pentru firmele de asigurari sau pentru institutiile Ministerului de Interne?
O astfel de imprecizie, a unui proiect, fara indoiala, bine intentionat, nu ma linisteste. La fel se intimpla si cu alte initiative similare: de tipul “ai vazut ceva care nu ti se pare ok, suna la….”. Avem numere de telefon la care putem sesiza tot felul de lucruri: abuzul in familie, violenta in familie, lucrurile neobisnuite pe care le vedem, etc.
Doar ca definitia neobisnuitului este una individuala. Ea difera de la o persoana la alta si de la un moment la altul. Bineinteles ca, in fiecare dintre aceste contexte, treaba nu se mai cheama “turnatorie”, ci simt/spirit civic. Adica, daca in comunism societatea (oamenii) condamna turnatoria si se declara impotriva ei, iar Statul, prin institutiile sale, ignora problema, inclusiv in mass media, acum, aceasta forma de amestec in vietile celorlalti este considerata pozitiv de institutiile statului, si la nivel declarativ. Nu as indrazni sa merg mai departe si sa zic ca ar fi si recompensata social, pentru ca inca nu este. Dar urmeaza sa fie; it’s just a matter of time pina nici nu o sa mai fie nevoie sa turnam noi (sau altii), pentru ca sistemul supravegherii globale va functiona pe destule planuri.
Totusi, ce ma nelinisteste? Am sa incerc sa sintetizez. La momentul asta, exista destul de multe directii in care legea nu se aplica. In unele cazuri, din inertie. In altele, din cauza tranzitiei mentalitatilor si a agatarii de “the old ways”. In altele, pur si simplu pentru ca legea e proasta. Sau pentru ca legea exagereaza (oh, si cite astfel de legi de “aliniere” la legile europene avem… sintem mai europeni decit europenii, in multe privinte, daca e sa te iei dupa legi). Ei, in multe privinte, majoritatea oamenilor face altfel decit spune legea (citeva exemple: modul de crestere a animalelor, facutul palincii fara accizare, cite o corectie de o palma aplicata copilului, lasarea copilului minor nesupravegheat in casa, etc). Fireste, “asa am apucat” (nu mai are rost sa vorbim de cele mai grave, care sint condamnate si de semenii nostri) si inca mai facem asa, pina nu o sa mai facem asa. Dar daca avem un vecin care are ceva cu noi si ne piraste pentru cite unul din lucrurile alea pe care le facem toti? Ia frumusel telefonul si suna la vreun 0800 de-asta dupa o reclama prost formulata (“sofer indisciplinat”) si ne trezim cu fiscul, protectia copilului sanepidul politia jandarmii pe cap? In mod normal, sint sanse ca si el sa faca o gramada de lucruri care nu sint intrutotul recomandate de lege. Dar poate ca noi nu stim ce face el, la el in casa si nu-l putem piri. Sau nu vrem sa pirim pe nimeni. Si atunci care e rostul acestor linii? Inteleg sa suni sa anunti ca SE INTIMPLA CEVA, dar sa reclami un “sofer indisciplinat in trafic” e putin cam… exagerat. Pentru ca da loc la interpretari si comportamente subiective si se transforma, dintr-un instrument firesc de reglare a comportamentelor sociale aberante, intr-un instrument al delatiunii.
3 Comentarii
martie 10, 2008 la 6:29 am
Asta cu 0800 (suna la…), de oriunde ar veni (privati, stat, ong-uri) e doar o alta incercare a obsedatilor de control de a-i pune pe altii sa le faca treaba, bazandu-se pe gena de concierge pe care o avem cu totii (unii mai zdravana). Cred.
martie 10, 2008 la 10:36 am
crezi bine:D
ai avut rabdare cu lectura?
martie 10, 2008 la 10:48 am
da:-)