Intr-o buna zi, la usa unor prieteni de-ai mei dintr-un sat din Romania a descins primarul. Era insotit de un nene cu fata de smecheras din Sud. Au intrat, au stat la taclale. Nenea prieten de familie a venit la un moment dat la bucatarie sa ne spuna ca nenea din sud a venit sa faca o hidrocentrala la ei pe riu. Fuaaarte frumos. Eu am ramas nedumerita. Si ce cauta el cu primarul la unul din consilierii locali, la masa? Ei, nimic – ce sa caute?
Am stat ca pe spini urmatoarele doua ore (stiti ca sint curioasa…) Apoi, cind primarul a plecat, cu tot cu nenea care ne e prieten (care l-a condus) si nenea din sud a ramas singur, m-am dus si eu pe acolo – sa nu ramina musafirul singur cu the silverware. Si m-am apucat temeinic sa il trag de limba. Ideea era ca era reprezentantul unei firme – cica RomTeam, dar eu n-am gasit sa existe firma asta… – care facea microhidrocentrale cu bani europeni, cistigase sau urma sa cistige niste fonduri europene si… Pina aici, nimic deosebit. Am intrebat de putere, diferenta dintre o hidrocentrala si o microhidrocentrala, de investitia necesara (lume, lume, ei nu faceau nimic ci externalizau totul, doar primeau banii, umblau dupa riuri cu potential, adica prospectau si asta era cam totul), de ce presupune asta – spatiu ocupat, modificarea riului. Tot ce mi-a trecut prin cap. La inceput, omul a fost foarte slobod la gura. Nu credea ca o femeie poate intelege ceva din ce spunea el. Dar de la un punct incolo, intrebarile erau tot mai precise. Nu prea stia cum sa spuna… Apoi am adus eu vorba despre contractul pe care ar fi trebuit sa-l faca cu primariile de pe unde urmau sa… Cind am zis contract, omul s-a facut ca ploua. Eu, ingenua, am insistat. El, nimic. Pina la urma, pe ocolite, prin gradina vecinului, am aflat ca nici vorba de contract. Ca firma lor prefera sa mearga “pe burta”. Adica fara acte, fara nimic. Eu am sarit cit colo. Cum adica? Pai asa, ce sa facem valuri, sa… Bine, intr-un fel era de inteles sa nu faca valuri pina nu reuseau sa cumpere pe mai nimic bucatile de pamint necesare investitiei de la proprietarii (particulari). Dar mai incolo se presupunea ca primaria sa faca investitii, drum pina la zona de captare, drum, ma rog, tot felul de utilitati. Iar asta eu nu-mi imaginam ca se face fara contract. Atunci am inteles rostul vizitei. Bine, nu s-a pus problema de mita – cum se intimpla cu marile afaceri, privatizari, etc – dar totusi…
Iar la final, intrucit nenea din sud a ramas in pensiune la nenea prieten (din nord), nenea din sud l-a rugat daca n-ar putea sa-i dea chitanta pentru acea noapte cit dormea el acolo ca pentru doua zile… si daca se poate, pentru o suma modica de… 220 de lei noi (doua milioane doua sute). Asta in conditiile in care cazarea si masa l-au costat efectiv 150 de lei. Beton, nu?
3 Comentarii
martie 18, 2008 la 1:42 pm
Eu unul sunt ingrozit de ideea de a face afaceri cu statul si reprezentantii lui. Am si eu cateva povestiri asemanatoare in tolba din vremea in care incercam sa organizez diverse manifestari cultural-artistice in orase, orasele si comune. M-am linistit relativ repede. Nu pot si nu vreau sa concurez cu cei care dau spaga cum ar da “buna ziua”. Partea proasta e ca si in sistemul privat se lucreaza cu spaga, intitulata ea “comision”, dar tot spaga e in esenta. Firme mari sau mici, organizatii din diverse domenii in care nu se intampla nimic daca un “sub sef” nu are un interes personal exprimat in moneda straina, in general Euro. Asta am vazut si sunt “pana in gat”.
martie 18, 2008 la 1:52 pm
Daca se intampla altfel mi se parea ciudat. Asa…
martie 18, 2008 la 8:33 pm
Nu stiu daca mi s-ar fi parut dubios daca se intimpla “altfel”. Eu n-am puterea proiectiva de a-mi imagina cum “altfel” ar fi facut ei…
Dar fiind acolo si auzind toate discutiile, n-am putut sa nu ma ingrozesc. Cam asta era ideea. Plus ca, din cind in cind, am cite o idee de “afacere”, cam in genul celor ale lui adi hadean. Si ma izbesc, de fiecare data, de aceeasi chestie: nu am cum sa razbesc. Sa trec dincolo de zidul de indiferenta si lipsa de interes al celor care ar trebui sa fie motivati de interesul public, nu de cel… privat. Masurabil cu contul, plasa, sticla sau banita.