Sicko sau e.r.?

Jump to Comments

Acum ceva vreme Pro Cinema a difuzat Sicko. Io, ce sa zic, nu pot decit sa ma bucur de viziunea de stinga a celui care alege filmele astea de la Pro Cinema – adica CTP. Nu pot sa ma bucur pentru ca filmele de genul asta nu-si gasesc, in general, locul la televiziuni comerciale, centrate pe succes, ci la posturile nationale sau de nisa-arta.

M-am uitat, la fel ca, in urma cu ceva vreme, la Fahrenheit 9/11, cu aceeasi senzatie: ca acus-acus intra vreun nene de la Stasi sau FBI sau pe usa si ne aresteaza ca facem activitati ilegale. Nu vreau sa spun ca nu mi s’ar parea ca sintem liberi, doamne fere…

Spuneam ca m-am bucurat pentru ca viziunea critica este atit de… libera [chiar daca biased, distorsionata subiectiv inspre un punct de vedere de stinga]. Si pentru ca banuiam eu ca e ceva stricat si care pute pe undeva pe acolo si care trebuie musai parfumat frumos cu spray ideologic cu aroma patriotica de democratie. Totusi, pe cind ma uitam eu la film, mi-am amintit, cumva, de E.R.

Adica cum, minunatul serial despre viata la urgente e doar o… hmmm, telenovela? Stiam eu ceva cu security number, chestia aia scary, invocata drept piedica in calea primirii de ingrijiri medicale la momentul potrivit. Dar chiar asa?! Sa ne mai gindim o data. Adica: in serial vedem niste urme ale sistemului atit de frumos si romantic prezentat de Michael Moore. Adica: lupta pentru diagnostic*, lupta pentru “pre-existing condition”, pentru medicamente… ehei, sint multe. De ce in e.r. sint mai mult povesti personale, priviri incarcate de umanitate, grija si dezbateri despre etica?

Pai pentru ca, zic eu, exista si ele. Doar atit ca fondul problemei, chestiunea financiara, nu e tratata. E etic? Who cares? A fost un serial iubit si premiat. A creat o imagine greu de sters. Oricine m-ar fi intrebat, pina recent, ce cred despre sistemul american de sanatate ar fi obtinut reproducerea acelei imagini, in cuvinte mai mult sau mai putin mestesugite. Cred ca si daca n-as fi fost asa, putin paranoica, tot as fi receptat e.r., post-Sicko, drept un serial cu profunde baze ideologice. Voi nu?

*E drept ca lupta pentru a obtine un diagnostic oficial mi se pare stranie, in contextul in care, in unele instante, medicina romaneasca functioneaza dupa ureche… [tot despre lupta asta am vazut, asta noapte/dimineata, un documentar de pe pro tv, tot despre sistemul american, ceva gen “boli rare”. In program se numeste “Intre arta si stiinta”, dar cele trei cazuri pe care le-am prins eu discutate aveau in centru aceeasi problema: doctori care se multumeau cu un non-diagnostic si sustineau pina in pinzele albe ca nu era nimic altceva, nimic mai mult. Si apoi venea eroul, doctorul destupat la minte care cauta si, cu sugestii binevoitoare de la rudele care se informasera de pe internet, punea diagnosticul corect si, fireste, rar.] Aici ar trebui sa amintesc de vizita mea la urgente de acum vreo 4 ani, cind, incovoiata de mijloc, m-am dus la Municipal unde, timp de aproximativ 12 ore, am primit 9 (noua) diagnostice diferite, de la cele citeva cabinete. Din fericire, la unele cabinete s-a schimbat tura la 7-8 dimineata, asa incit am avut sansa nesperata de a primi doua diagnostice/cabinet. Printre ele, pancreatita acuta (operabila, mi s-a explicat ca daca nu o facem pe loc, mor…), ulcer duodenal, ulcer gastric, sarcina extrauterina (si extraterestra, as far as I was concerned at the moment), si inca vreo citeva, la fel de fanteziste. La ora 16, cind durerea m-a mai lasat, am luat cearsaful de hirtii si analize si am zburat din spital. Aveam Etica cu anul 3.

9 Comentarii

Filed under analiza, brandul de tara, cultural studies, documentar, fictiune, instigare la gindire

Etichete health care, michael moore