Din ciclul A1642, vagon 12.
Aseara am urcat cu chiu, cu vai, in tren. Din fericire, nenea conductoru’ era din cei amabili, s-a oferit sa imi ridice el geanta dupa ce urcam eu. Noroc cu el, eu abia mi-am urcat carcasa nesimtitoare la comenzile SNC-ului in vagon. Am purces spre compartimentul 8. Singura data cind mi-a parut rau ca obisnuiesc sa cer loc la capatul vagonului, ca sa dorm fara vinturarea tipica prin fata compartimentului a celor care cauta cu disperare baia toata noaptea.
In dreptul compartimentului 7, un nene bolovan si o doamna mignona. Am balmajit ceva scuze, ma lasati sa trec (spre compartimentul 8)? Nu auzea, vorbea sonor cu cineva de afara. Pina la urma mi-am invins rezervele si l-am atins pe umar. A binevoit sa se stringa putin. Am trecut. Cind sa deschid usa compartimentului, dinauntru o fetita a deschis si a strigat la doamna mignona: Va suna telefonul! Eu ma trasesem deja inspre compartimentul 9, ca sa le fac loc sa comunice. Cei doi, insa, au navalit in compartiment. Cu fetita, trei. Pas de mai intra! M-am uitat eu asa putin la ei… nimic. Nimeni nu se simtea. Ba chiar s-au asezat in pozitii strategice, de nu mai aveam cum intra fara sa-mi postez posteriorul sau anteriorul la nivelul fetzei oricaruia dintre ei/ele. Am asteptat o vreme. Tot nimic. Spatele ma durea, geanta mea era pe hol, eu in picioare, iar ei sa faceau ca nu ma observa. Intr-un final, icnind, am reusit sa duc scara in compartiment si sa o asez la locul ei. Cu mare efort, mi-am urcat geanta in pat (locurile de bagaje erau deja ocupate). La picioare. Apoi, timp de 5 minute, m-am urcat si pe mine. Cind am ajuns sus, imi dadusera lacrimile dar, ma rog… victorie.
Apoi nenea bolovan se ridica, imi ia scara si o duce pe hol. Nu-i nimic, sper sa o aduca inapoi inainte sa vreau la baie, imi zic. O vreme nu s-a mai intimplat nimic deosebit, el si-a lasat fiica in compartiment si s-a dus undeva, fiica de vreo 12 ani si femeia (care nu era cu ei) s-au asezat si ele intinse. Apoi am vrut la baie, fireste. M-am chinuit o vreme sa ma dau jos din pat fara scara (fara sa calc pe paturile celor doua), apoi m-am aruncat de sus. Nu aveam alta solutie. M-am intors, cu greu am pus scara la loc (e grea si nu puteam nici macar sa intind miinile inainte, de durere, daramite sa mai tin o scara de vreo 4-5 kile in miinile astfel intinse…). Am urcat. Tot greu. M-am dat cu diclofenac. Am vorbit la telefon.
Apoi bizonul a venit din nou in compartiment. Cu chef de cearta, se pare, desi eu il ignoram. Si a inceput sa intrebe ce cauta scara aia acolo, ce-i asta, si tot asa. Cred ca mi-am iesit putin din fire, dar numai dupa prima fraza, in care i-am explicat frumos ca ala e locul scarii, uite, e o bara de metal sudata special pentru scara. El n si nu, ca scara trebuie sa stea pe hol. L-am trimis sa vada si in alte compartimente cum e, iar apoi am izbucnit: si nu stiu cum de v-ati permis, in primul rind, sa-mi luati scara dupa ce am pus-o! S-a intors, gata sa-mi dea o palma. Schimb de priviri dure, eu eram tare pe pozitii (spatele nu-mi permitea sa ma inmoi, stateam teapana ca un fotomodel gras in rochia prea strimta, in cazul asta, rochia era propriul meu sistem osos). Apoi raspunsul lui, cretin: sa va urcati si apoi duceti scara! [pentru cine nu s-a prins, dupa ce te urci in pat, nu poti duce scara, fara ca dupa aia sa trebuiasca sa urci din nou].
Seria sicanelor a urmat, omul a racnit la telefon cu un client vreo jumate de ora pe tema termopanelor (acum stiu cum e cu camera rotunda, cu profilele, cu tipurile de inchidere, cu punctele de inchidere a geamului, cu certificatele de calitate, de non-plumb etc.). Apoi, la patru dimineata, s-a trezit si a inceput sa vorbeasca tare cu fiica-sa. Nu conta ca inca trei oameni dorm. Am strigat la ei Liniste!. Au tacut. Apoi, cind s-a apucat, cu miscari ample, care ma loveau la mine in pat, sa scoata lenjeria de pe pat, s-a mai gindit la o chestie: a aruncat lenjeria lui peste mine. Normal ca m-am trezit. Apoi, in prostia lui de pitecantrop, s-a apucat, cica, sa caute lenjeria pe care nu o gasea (era la mine in mina, eu tineam mina intinsa spre el). Haios, nu?
Dar sa ne intoarcem la vioara. Printre multele telefoane pe care le-a primit, din care am aflat ca-l cheama domnul Grigore, ca a lucrat 12 ani la IMTF, impiegat si sef de coloana, l-a sunat unul sa-l intrebe de o chestie. Iar el l-a rugat pe asta de pe fir sa-I faca rost de o vioara 4/4, pentru casa de cultura din Tirgu Lapus (sau Targu Lapus?), dar asa, ieftina, ca au ei grija sa ajunga la un pret mare DUPA achizitie. Fuuarte frumos. Am de gind, cu spiritul jurnalistic cu care inca sint inzestrata, sa incep o draguta investigatie, ceva mai incolo. Spre vara, asa. Sa aiba timp vioara sa intre pe inventar.
Si daca va intrebati daca as face asta si daca nu m-ar fi sicanat domnul Grigore, raspunsul e da. M-a facut mama justitiara, fir-ar. Si am oroare de coruptie si furtisaguri.
4 Comentarii
martie 25, 2008 la 7:53 pm
cunosc prea bine diclofenacul.asta asa, daca iti face bine sa stii ca mai sufera si altii odata cu tine:-)
cunosc prea bine si grobienii.of!
detest cuseta.si inca si mai tare vagonul de dormit.daca la cuseta dormi cu inca trei/cinci oamanei pe care nu-i cunosti dar sansele ca unul dintre voi sa fie criminal in serie sunt de 20-25 %, la vagon de dormit, sansele sa dai peste un noroc de genul asta(bine, exagerez un pic dar e posibil, dupa cum e posibil sa ramai fara acte, bani, virginitate, onoare)cresc pana la un inspaimantator 50%.si daca stii ca nu esti tu criminalul, cei 50%-50% se impart la unul singur.de aici probabilistica nu mai foloseste la nimic, e dincolode aria ei de influenta…:-))).
plus ca nu se oboseste nimeni sa aseze femei cu femei/barbati cu barbati. ceea ce pe mine ma lasa rece dar intalnesc mereu priviri domnisoresti jenate si simtit cum sunt imi petrec pe hol minute multe asteptand schimbarea toalelor. plus ca daca-s femei de fata nu vreau sa le agresez cu imaginea chilotilor mei si aparului de pe piept(ma schimb mereu in alte haine cand dorm in tren pentru ca de obicei merg la Bucuresti pentru vizite fulger si trebuie sa ma prezint nesifonat in fata unor oameni pe care de cele mai multe ori nu-i cunosc)asa ca le creez si lor un disconfort sau mie incercand sa ajung primul in compartiment sa ma schimbv in timp record, sa ma trezesc primul dimineata sa ma schimb in timp record, sa gasesc(eventual)un compartiment gol in care sa ma pot desfasura.
ma stresez prea mult?
martie 25, 2008 la 9:32 pm
muuuuult prea mult
eu sint stilul unisex, nu ma in/excita nimic in tren (decit gindul ca urmeaza sa imi bag dopurile in urechi si sa prind un maxim de 2 ore de somn). nu ma intereseaza cum arata multii domni cu care dorm (tot dorm) de trei ani. am renuntat la intimitatea somnului in tren, doar atit ca am si eu doua faze: dupa primul somn precoce, ma trezesc si imi vin idei. si vreau sa scriu. si mizgalesc incoerent pe ghiduri tv, revistute, hirtiute, bonuri fiscale de la real sau de la kaufland, pe caiete sau foi A4, tot felul de idei. si mai trag cu ochiul la tovarasii/tovarasele de compartiment. dar cu drag, nu ma enerveaza nici cind sforaie de se cutremura peretii de placaj. apoi, spre dimineata, eu adorm din nou pentru maxim juma de ora, ei se trezesc si incepe surda lupta pentru supravietuire. abia atunci ii detest. asta era cuseta unisex. unde incep sa dorm cu caciula, sal, urson, urson mai subtire 2, plover, camasa, tricou, pantaloni, sosete si eventual incaltata (ca ieri, cind nici prin gind nu imi trecea sa intind miinile spre picioare, din motive de lumbago) si, spre dimineata, ramin eventual in pantaloni si un tricou.
La vagonul de dormit, care a fost exilat din acceleratul in care imi petrec 26 de ore la doua saptamini, era mult mai bine, parerea mea. e adevarat ca in 6 sansele sint mai mici sa se intimple orice fel de infractiune, dar la dormit sint 2, maxim 3 persoane, de acelasi sex (oficial macar) si… nu stiu, zau, eu am dar numa’ peste cucoane de alea sperioase, de se uitau ele la mine ca la un infractor. Acuma ce sa zic, eu m-am simtit naspa ca le e frica de mine, dar cred ca era vorba de coafura mea aproape afro de salbatica ce e. desi nici un infractor veritabil nu hamaleste dupa el/ea genti interminabile si grele ca plumbul, din cele cu care mi-am belit eu spatele…
martie 25, 2008 la 10:18 pm
poate unul care nu s-a hotarat asupra ariei de infractionalitate in care vrea sa activeze:-)
martie 25, 2008 la 10:45 pm
sau poate nu:D