Atingerea in era IT/a globalizarii culturale

Jump to Comments

[Sa incepem sa ne ingrijoram? Mai bine nu. Sa meditam, doar. Azi: atingerea in era IT. Tema au mai tratat-o si altii, in diverse feluri. Dar intrucit pentru mine ea insemna mai mult, nu m-am marginit la a scrie un simplu comment. Ar fi fost nepoliticos fata de gazdele blogului si sa monopolizez discutia si sa-mi exprim eu elaborat parerea la dinsii pe blog.]

Acum vreo 14 ani, cu mult inainte de raspindirea internetului si a comunicarii digitale, virtuale sau cum vreti sa-i ziceti, coboram din autobuz – 311 – undeva in apropiere de Dristor. Eram singura de ceva vreme, adica fara vreun iubit – si nici nu eram prea focalizata pe latura asta a existentei. Bucurestiul cel nou si minunat, fotografia, facultatea ma captivasera destul cit sa nu simt vreo lipsa. Totusi, in acea anume seara, pe cind ma intorceam de la un concert Sarmalele Reci din Club L, cineva mi-a intins mina sa cobor din autobuz. Am simtit un fel de frison. Era prima oara cind constientizam ca pierdusem ceva, odata cu mutarea la Bucuresti si disolutia vechilor prietenii de liceu. Intrasem intr-un alt spatiu si un alt timp.

Totusi, de-atunci pina acum, lucrurile s-au sedimentat si mai tare in directia asta. Chiar daca pare un truism, atingerea a devenit, in mare masura, tabu. Iar motivele sint diverse.

E posibil ca pe primul loc, printre cauzele indepartarii fizice a oamenilor, sa fie totusi aparitia lumilor virtuale. Lumi virtuale care fac ca oamenii sa restringa aria comportamentelor acceptabile social inspre un numar tot mai limitat si sa le treaca pe celelalte inspre comportamente specifice spatiului intim si interactiunilor intime. Totusi, exista si o zona destul de mare de libertinism si liberalizare a comportamentelor odinioara specifice spatiului privat, care permeaza acum granitele spatiului public. Daca ne gindim numai la transferul unei zone a comportamentelor erotice si sexuale pe chaturi si webcam-uri, si tot ne facem o idee despre artificializarea si digitalizarea relatiilor interumane.

Cindva, Mihai Coman spunea: va veni o vreme cind consumul de produse culturale se va face individual; fiecare cu receptorul sau propriu, conectat in urechi sau la ochi, inchis intr-un spatiu al sau si nedornic de alta comunicare. Eu as extrapola: va veni o vreme cind fiecare din noi isi va trai intimitatea de unul singur, conectat la o masinarie care ii va furniza iluzia comunicarii si a contactului uman.

*

Apoi ar fi nebunia “politically corectness”-ului. Asta reprezinta, in fapt, filosofia pe care se bazeaza aseptizarea relatiilor dintre oameni. Dupa ce oamenii au scapat de razboi si foamete, problemele stringente ale inceputului de secol XX, s-au apucat sa se preocupe de altii, cum ar veni. O buna bucata de vreme au tot definit drepturile oamenilor. Ale copilului. Ale minoritatilor. Ale animalelor. Si din toata aceasta preocupare de imbucatatire, de impartire in sertare si sertarase, a aparut acest mic monstru numit politically corectness. El presupune ca nu ne mai raportam la ceilalti ca la niste fiinte umane, ci ca la niste categorii; ca, din diversitatea de termeni cu care obisnuiam sa definim o realitate, nu mai putem folosi decit termenul forjat special pentru a suna asa, eufemistic si nederanjant. Corectitudinea politica dusa la extrem poate fi considerata responsabila pentru racirea relatiilor interumane. Asta pentru ca, mediatizata la nesfirsit si incorporata nediferentiat in produsele de fictiune televizate, ajunge sa devina norma sociala [din pacate, prost inteleasa, aduceti-va aminte de cite ori un om aproape normal si cu un intelect obisnuit nu v-a intrebat daca are voie sa spuna un nume de firma intr-un context care nu privea televiziunea sau CNA-ul].

Categorizarea si ierarhizarea, departe de a fi descurajate de corectitudinea politica, sint generate de ea.

*

Apoi ar mai fi toate celelalte ideologii consumeriste, bazate pe gender roles, care spun ce poti face si ce nu poti face, ca barbat sau femeie. Din nou, supramediatizarea unor tipare duce la proasta intelegere a unor lucruri care numai repere nu se pot numi. Am intilnit oameni, barbati, care nu ar admite in ruptul capului ca au plins vreodata – pina cind nu le acorzi atentie si incredere. Si atunci admit. Dar de ce doar atunci? Ar incalca ei vreo lege daca? Sau e vorba doar de limitele percepute ale masculinitatii? Dar daca aceleasi produse culturale care l-au formatat astfel il invata si cum se face preludiul? Sau ce asteapta o femeie de la el in diverse situatii? Sau care sint atingerile acceptabile? Sau cum sa isi trateze parintii? Si nu vorbesc aici neaparat de filme, ci si de telenovele si da, de manele. Ia ginditi-va putin: e posibil ca toti ciudateii cu camasa cu model dragon argintiu si freza lucioasa sa aiba o educatie-stas, facuta la postul radio pirat de cartier care difuzeaza manele. Iar aici nu vreau sa spun ca manelistii si-ar atinge altfel femeile in public decit, sa zicem, rockerii cu facultate. Pentru ca e posibil sa nu fie diferente. Ci doar ca masura in care ne mai atingem si ne manifestam emotiile e tot mai scazuta, iar asta se datoreaza unor continuturi.

L-am auzit azi pe Cristoph Buerge, director la Prima TV, pe notoriu.ro, cum vorbea despre faptul ca romanii ar fi inapoiati emotional [si ca de aia rezoneaza atit de tare la telenovele si reality show-uri: pentru ca nu au instrumentele interioare pentru a face fata la diferitele nevoie de reactie emotionala si atunci le invata, vai!, din telenovele] si incapabili sa isi arate emotiile in public. Intr-un fel, ca ar fi cei mai loviti de comunism – din toate natiile care au trecut prin asta. Nu judec parerea unui om care a cunoscut multe, macar calatorind, daca nu pastorind si conducind – dar daca are dreptate?!

Later edit: dar daca e vorba doar de civilizare/civilziatie? Tendinta aceea pradoxala de indepartare de natura si autentic si intoarcere spre o natura artifacta? [de unde si modificarea imaginii corporale, a idealurilor, a obsesiilor mici si personale...]

5 Comentarii

Filed under Romania, analiza, blogosfera, cultura media, cultural studies, internet, post-modernism, prostia la TV, psihanaliza, revolutie, schizofrenia salveaza romania, televizor

Etichete atingerea, disolutia eului