Eduard in Wonderland sau Heureux qui comme Edouard (regia Vincent Burgevin, muzica: Franck Lebon)
Rar mi s-a intimplat sa vad o alaturare mai… traznita. Dar, in cazul filmului Eduard in Tara Minunilor [in franceza, Fericit cel care, ca Eduard... – da, asta e o traducere furculition, dar suna bine de tot], functioneaza. e drept, Eduard este atit un film cu mesaj, cit si un film pentru public; un musical profund.
Sa precizez, totusi: dupa primul minut, mi-a venit sa ies de la film. Am urechile sensibile, iar noile standarde, in ceea ce priveste sunetul, ma arunca in iad. Daca n-as avea dopurile de urechi la mine, pentru filme gen Mihai si Cristina [asta chiar m-a distrus, chiar si cu dopuri – desi e posibil sa fie si instalatia de sunet a salii Eforie parte a problemei…], cu greu as putea merge la festivaluri.
Am rezistat, deci, la primul minut. Datorita, fireste, bunului simt, care ma impiedica sa-mi deranjez iar vecinul de scaun – iesisem si la Eels. Si s-a dezlantuit filmul.
Briefly: Eduard intra in echipa manageriala a unei firme al carei Dumnezeu este profitul. Nu intimplator am zis Dumnezeu. Desi cuvintul cel mai potrivit e Isus. Firma, numita Cresus – citit cri-zas – rimeaza destul de tare cu Gizas, transliteratia in engleza a lui Jesus. Dar asemanarile nu se opresc aici. Desi nu e evident, totusi, pentru o ureche sensibila, filmul asta e o parodie la Jesus Christ Superstar. Scenele sint copiate dupa cele cunoscute; dansul lui Irod, un fel de cancan grotesc, nu lipseste. Dupa cum nu lipseste nici solo-ul linistitor al Mariei, nici scenele din gradina Getsemani.
La sectiunea de intrebari si raspunsuri – infamele chiu-en-dei, m-am saturat sa aud cuvintul asta-necuvint, pe care, ma foi, l-am auzit pentru prima oara anul trecut la NeXt – reprezentantul filmului ne-a lamurit ca e un proiect care se va transforma in lung metraj. Chiar acum lucreaza la el o echipa de cinci scenaristi, ca sa-l… lungeasca.
Dar sa vi-l povestesc; azi sint La Lectrice pentru cineva drag.
Eduard asista, putin mirat, la o sedinta a firmei unde tocmai s-a angajat. Acum, sa nu uitam: e vorba de un musical, totul se desfasoara orchestrat si-ntr-o maniera vag isterica. Doamna manager-de-ceva prezinta situatia, se roaga zeului numit Profit, care e de fapt o mare sageata rosie care creste, incet, dar triumfator. Il remarca pe Eduard, care, dintr-o data, devine vedeta. Ajunge pe scena, unde… evolueaza. Adica isi prezinta strategia, face acrobatii. E bun, a facut un MBA. Apoi nimereste intimplator intr-o mare loterie: un spectacol, ca emisiunile de divertisment cu public si cu componenta de quiz. La urma urmei, Eduard este cel care trebuie sa salveze firma, sa faca pe dracul ghem si sa aduca profit… actionarilor. Actionarii din Eduard… sint echivalentul Romei, care cerea socoteala pentru neregulile din teritoriile sub stapinire romana.
Loteria e o Roata a Norocului. Doar ca aici se numeste Marea Roata a Negocierilor unde negociatorul-sef (liderul sindical) invirte, manipulat psihic de situatie si gidilat de sentimentul ca el are dintr-o data puterea de a decide ceva [decis, in fapt, de soarta]. Rezultatul: concedieri. Acum ne indreptam spre vitrina Marilor Jocuri ale Negocierii, unde se decide care dintre fabrici va suporta concedierile. Tot norocul, saracul… Acum totul suna bine, profitul creste dupa concedieri. Dar vine un analist care demonstreaza ca profitul nu este generat decit de consum si ca acele concedieri insemnau saracie, adica profit putin… Dar acum e prea tirziu. Marea criza economica bate la usa, oamenii isi asuma greselile si se arunca pe geam. Cutremurul este de 7.5 grade pe scara Bill Gates.
Eduard priveste pe geam, in urma fostului CEO – dar vede un om care se acopera cu o cutie de carton si ii vine geniala idee a salvarii companiei prin reprofilare pe cererile pietei: de-a produce case de carton pentru oamenii saraci. Eduard ajunge PDG (president directeur general), un fel de CEO frantuzesc. Apoi Eduard intelege ca, de fapt, el reprezinta nu atit salvarea Terrei, cit a intregii galaxii, cu stiinta sa de carte, de economie si cu ideile sale geniale. Si pleaca in Cosmos, ca un veritabil Superman…
Tot sistemul capitalist e o mare loterie. Un joc. Axioma, insa, este una singura:
Consommer c’est exister…
