Presa occidentala exulta: Raul Castro e aproape normal

Jump to Comments

Daca Fidel Castro a conservat identitatea culturala a Cubei aproape jumatate de veac (e drept, cu pretul saracirii si a ceea ce se cheama “inapoierea” societatii si cu pretul a citeva mii sau, cine mai stie, milioane de vieti), fratele lui a reusit, in citeva luni, sa devina eroul presei occidentale, scrise sau AV, entuziasmata de valul de “reforme” indreptate spre cresterea bunastarii populatiei. Asa ca am vazut reportaje venite pe filiera agentiilor de stiri despre cum cubanezii au acum voie sa se cazeze la hotel in propria lor tara, sa-si cumpere electronice si electrocasnice, telefoane mobile, sau sa-si cumpere casele de la stat [much like us in 1990]. In propria lor tara. Minunat! Privirea paternalista a Occidentului, aproape coloniala, dar si cu balele curgindu-i, avea forma unor reportaje facute de oamenii civilizati si dotati salbaticilor care se uitau prin magazinele de electrocasnice la cite un telefon mobil sau computer si nu stiau ce-s alea, iar camerele de luat vederi surprindeau aceasta minunare in fata armelor civilizatoare ale Occidentului. Cam in maniera primelor filme etnologice si antropologice facute la ciocnirea dintre universul interior structurat intr-un anume fel al cercetatorului occidental si inocenta interesanta a celor studiati – de obicei, populatii considerate “exotice”.

Dar Occidentului nu-i curg balele cind se gindeste la schimbarile din Cuba doar din entuziasm ontologic sau gnoseologic. Si nici macar axiologic, toata gogorita aia cu democratia nefiind altceva decit o forma a gindirii colective civilizate fata de civilizatiile inapoiate. Nu-i pasa Occidentului nici de Cuba, nici cde fericirea individuala a unor oameni care au trait in lipsuri si privatiuni. Poate, cel mult, Occidentul Mic sa isi imagineze ca ii pasa de Cuba. Dar acestui Occident mic ii pasa for all the wrong reasons. Democratia – care, de cele mai multe ori inseamna doar dreptul la detinerea/cumpararea de produse de larg consum, ca o aspiratie occidentala ridicate la rang de scop in viata – nu este niciodata definita complet in mintea acestor oameni; ea e cind libertate, cind drept la vot, cind posibilitatea de a-ti cumpara ce vrei. Niciodata toate la un loc – pentru ca definirea vine pe o logica a imediatului, a nevoii care trebuie implinita, a solutiei teoretice [democratia] la niste probleme practice [saracia, inapoierea, insecuritatea, teroarea, dictatura militara].

Exact acest Occident mic, insa, este alcatuit din oameni care opereaza cu un dublu standard teribil. Ei ii pling pe cubanezi de cite ori pot, fac tot felul de supozitii privitoare la ingrozitorul trai din Cuba – dar mai poarta, din cind in cind, tricouri cu Che Guevara [sau isi fac cadou unii altora cani cu mutra lui Che]. Si tot lor le place ce inseamna Cuba – tot imaginarul social legat de Cuba, romantic, care se invirte in jurul lui Buena Vista Social Club, al fotografiilor cu aer vintage dintr-o capitala cu masini vechi de jumatate de secol, cu oameni imbracati aproape in zdrente, cu cladiri aproape ruinate si cluburi prospere-in-stil-comunist de box. Ei se uita la Cuba cu o nostalgie suspecta pentru conditia lor de democrati – la toate simbolurile ei care vor face implozie odata cu patrunderea Carrefour-ului, McDonalds’ului, a hotelurilor acier-et-vitre; care se vor distruge atit de pe tacute, incit Cuba se va trezi peste 5-8 ani ca este un fel de piata de desfacere pentru profitabilele afaceri americane. Exact acele lucruri de care idealistul dar si crudul Fidel Castro a incercat, in naivitatea lui cu efecte dureroase asupra celorlalti, sa isi fereasca poporul.

Iar daca Occidentul mic, al oamenilor, viseaza inca la o Cuba frusta, cu oameni neatinsi de morbul societatii de consum, in timp ce se uita la filme si documentare unilaterale [ori prea laudative, ori prea negre la adresa situatiei], Occidentul Mare saliveaza big time. Pentru ca, odata procesul de democratizare initiat, totul e ireversibil. Foamea oamenilor fata de.. gadgeturi va fi tot mai mare. Ea va antrena ambitii, va pune in miscare mecanisme cu nume deja cunoscute noua, pr, adv, hr, marketing… Odaca schimbarea cea mica produsa, se va merge galopant spre societatea de consum. Chiar si in Cuba, probabil ultimul bastion al cumpatarii.

Iar Occidentul mare, cu bale la gura si cu gindul la market share, profit margin, penetrarea pietei, se uita la Cuba ca la urmatoarea mare piata de colonizat. E drept ca, in cazul asta, e posibil ca acesta colonizare sa inceapa direct cu produse materiale – si nu prin colonizarea culturala [via televiziune, cinema, etc.]. Iar colonizarea asta va continua cu proiecte rezidentiale, pe o foame de locuinta proprie a unor oameni privati, ca si romanii acum 19 ani, de proprietate privata. Cu plant-uri. Nu pot sa le zic fabrici, noilor hale demontabile unde se asambleaza piese facute in alta parte nu au aer si prestanta de fabrici, desi muncitorii lor sint tot sclavi, ca si ceilalti. Cu exploatare de resurse naturale. Cu planuri salvatoare cu sigla BM sau FMI, care vor avea drept preconditie privatizarea, daca se poate, catre investitori “strategici”, straini, a tuturor acelor chestii care produc ceva. Privatizarea si apoi distrugerea lor, asa incit, la o adica, sa fie nevoie de importuri temeinice de orice pentru potolirea foamei de obiecte – de care foame se va ocupa aparatusul ideologic.

Asa ca, daca vreti sa faceti un film despre Cuba, cea autentica, grabiti-va. In doi-trei ani nu va mai fi acolo Cuba, ci o palida copie a unei culturi cindva vii. Asa, ca Romania.

7 Comentarii

Filed under PR, adictii, analiza, antropologie, brandul de tara, cultura media, cultural studies, demolari si nationalizari, documentar, instigare, instigare la gindire, orasul, prostia la TV, publicitate, revolutie, saracia online, televizor, viata la tara

Etichete Cuba, democratie, fratii Castro, planuri