In primii ani de efervescenta a telefoniei mobile [si nu la inceput, cind aveau mobil doar smecherii], citeva dintre obiceiurile – sociale sau nu – s-au schimbat. Gradat sau nu. Primul care s-a schimbat brusc a fost cel legat de felicitarile de sarbatori. SMS-ul si telefonul dat de sarbatori au devenit lege. SMS-ul am zis? Gresit. Zecile de semeseuri. Oamenii dadeau, primeau semeseuri, socializau [nu sufereau inca de nomofobie] astfel, aproape pe tacute. Asta daca nu punem la socoteala discutiile ulterioare citirii cu voce tare a semeseului, demonstrativ, catre toti ceilalti din incapere – adicatelea, vezi bine, ce mult ma iubeste pe mine lumea.
[Fireste, asta in caz ca era vorba de amanta, caz in care semeseul era citit pe furis de la baie, unde era compus si semeseul-de-raspuns. Paranteza-acolada: cred ca exista un spatiu propice aventurilor amoroase, locul unde intri cu telefonul mobil si de unde comunici cu amanta/amantul, iar acesta este camera de baie.]
Asaaaa… Apoi am intrat intr-o noua era. Cea a restringerii comunicarii. Telefonului i-a fost restaurat, de vreo doi ani, rolul initial. De comunicare de criza. Am observat cum tot mai multa lume (lume buna – dar si constienta, tot mai constienta de durerea din ureche) nu se mai lungeste la telefon cum o facea, de exemplu, acum 5-6-7 ani. Asa incit acum nu mai e nevoie sa ne golim din vreme casuta de semeseuri sau cum s-o numi spatiul ala de stocare special pentru Sarbatori. Pentru ca nu mai primim mesaje cu zecile, ca acum citiva ani. Mai stiti care era cea mai importanta stire dupa un Paste sau Craciun? Cite milioane de semeseuri s-au trimis, cite milioane de minute s-au vorbit la telefon intr-un interval de 1440 de minute. Asa cum, inainte de sarbatori, se vorbea numai de cozile din magazine si supermarketuri.
Iar acum, nimic. Liniste si pace. Putem sa ne tinem telefoanele aproape, nu ne mai agreseaza tot la citeva minute cu un mesaj de duzina, compus cine stie de cine si trimis de cineva din agenda noastra la toata agenda lui. Nu zic ca nu-mi placeau mesajele. Dar erau pur si simplu PREA multe. Devenea un chin sa gestionez lista de mesaje, pentru ca treaba asta genera dileme de genul: sterg mesajul asta de duzina, trimis de la cineva drag, sau mesajul asta din suflet, trimis de la cineva mai putin apropiat? [am telefoane simple, incap maxim 15 mesaje pe ele]. Cu aceste dileme, sarbatorile erau ca si stricate – pe linga Aspectul nr. 2 al sarbatorilor, telefonul care suna cind vrei sa maninci – si ce facem mai des si mai cu spor de sarbatori decit sa mincam?! Ei, anul asta am scapat la dublu: nici nu maninc – nu-mi da voie Montignac, nici nu primesc telefoane – probabil sint in dizgratie, aici, la capatul lumii.
Asaaa… Acum, ca am reintrat in posesia timpului nostru de sarbatori, sa ne bucuram de ele.
Hristos a-nviat!
3 Comentarii
aprilie 26, 2008 la 10:41 pm
da, cam asa si cu mine. ma bucur tare ca ma lasa macar de sarbatori… sa stau linistita. in primii ani am avut telefon de serviciu si acum m-am lecuit. atunci ma sunau toti de la serviciu ca facusem gresala sa fiu sefa. acum telefonul de serviciu e la serviciu. vad eu marti dimineata cine m-a sunat. ca nu-i graba.
aprilie 26, 2008 la 10:55 pm
interesant
Am auzit multa lume vorbind despre cum a renuntat la telefonul de serviciu din motive de lipsa a libertatii personale. Ba chiar una din ele mi-a zis ca presiunea redactiei era de asa natura (sa raspunda la telefon la orice ora, sa nu inchida telefonul niciodata – sa fie, adica, disponibila 24/7 si nu doar orele pentru care era platita), incit ajunsese sa se simta ea insasi proprietatea redactiei.
Asa se intimpla cu toate drepturile; poate masina de serviciu sa mai ramina printre chestiile care pot agata pe cineva. E posibil, totusi, sa ne maturizam si noi si sa ne alegem servicii care ne ofera beneficii reale, pe linga “pachetul” salarial: asigurare medicala, asigurare stomatologica, concediu mai mare, plata orelor suplimentare, posibilitatea de a calatori, de a te instrui permanent… Ma rog, altceva decit clasica masina-si-telefon-de-serviciu cu care pot fi agatati flaminzii.
aprilie 27, 2008 la 11:12 am
Adevarat a inviat