Esti nostalgic/a de sarbatori? Te gindesti mai des la “cum era cindva” sau la ce o sa se intimple la vara? Daca esti orientat/a spre trecut, atunci ai nimerit bine. Aici. Dar si la Realitatea TV, unde emisiunea 3×3 (in reluare) din noaptea de Inviere, emisiune unde moderator a fost Stelian Tanase iar invitatii s-au tot schimbat la fix (sau dupa stirile de la ora exacta) a avut tema Pastele copilariei. Cind George Astalos, cind Carmen Musat, cind Rodica Zane, etnolog – e drept, de ea nu stiam, pina acum aparea doamna aceea de la Muzeul Satului, draguta si cu un nume deosebit pe care acum nu mi-l aduc aminte sau Serban Angelescu, fermecator mereu. Si au povestit despre Pastele copilariei…
Despre ouale rosii, felia de cozonac, obiceiuri. Dar dincolo de acest nivel al anecdoticului, unii dintre invitati au facut mai mult. Au impins granitele comunicarii superficiale ale unui show de televiziune inspre altceva.
Din amintiri recuperate pe bucatele si intr-un efort de tip maieutic, s-au desprins concluzii fundamentale despre rolul sarbatorii Pastelui. S-a discutat relaxat despre oul rosu si ouale galbene, verzi, violet si negre. Despre interpretarile abuzive la care sint supuse ouale de catre etnologi chiar. Doamnele etnolog m-au uimit vorbind despre nuantele dintre cozonacul oparit si cel “clasic”. S-au amintit superstitii. S-a trecut prin sita aspectul alimentar al sarbatorilor din comunism.
S-a vorbit chiar si despre noul fundamentalism al tinerilor, despre care o sa va povestesc si eu luni sau marti, cind mi-amintesc. Noul fundamentalism al unor tineri dezamagiti de post-post modernitate. A urmat un mic excurs aproape-antropologic legat de straturile concentrice de oameni (aici am mai adaugat si eu ceva la rudimentul ideilor ramase nedezvoltate total din ratiuni de timp de antena) din jurul bisericii, in noaptea de Inviere m-a condus inspre validarea unei aproape-teorii dinspre psihologia sociala despre pozitionarea unor necunoscuti intr-un spatiu comun.
Cred ca trebuie sa felicitam Realitatea TV pentru cadou. A fost un altfel de talk show, care, chiar daca nu a spus in cuvinte toate astea de mai sus, m-a indemnat pe mine sa le recuperez din praf si sa le leg laolalta cu un lipici infailibil. Intinzindu-se pe ore si avind la fiecare ora alt invitat pe tema data, a stors din amintirile tuturor ce a fost mai bun. Si peste ele fiecare telespectator a mai adaugat de la el/ea lucrurile cu care a venit de acasa.
1 comentariu
aprilie 27, 2008 la 4:33 am
Hristos a inviat!
Articolul tau vine la tzanc. Chiar asta era starea mea de spirit. Imi pare rau ca nu am urmarit Realitatea. Chiar ma gandeam ca nu vreau sa vad cine stie ce stiri, neimaginandu-mi ca or sa realizeze o astfel de emisiune… Astept cu interes continuarea postului tau. “Pozitionarea unor necunoscuti intr-un spatiu comun”?