Restaurarea trecutului/Recuperarea memoriei

Jump to Comments

In Harkov, acum citiva ani, am vazut cum toate cuplurile care se casatoreau mergeau intr-un anume loc, in padurea de la marginea orasului unde era un imens monument, un fel de land art teribil: o alee lunga, marginita de ambele parti cu bucati de piatra fasonata ca niste ziduri perpendiculare pe alee, in care se aflau boxe din care se revarsau, in ucraineana, bucati din istoria acestui popor si mai ales povestea progromului care a decimat populatia Harkovului. La capat, un monument de marmura, cu o flacara mereu aprinsa, alimentata cu gaz, spunea si el o poveste despre aceiasi ani de groaza din istoria poporului ucrainean. La sfirsit de saptamina, locuitorii din Harkov si din jur mergeau acolo; se plimbau, se opreau sa se odihneasca. In mod straniu, erau piosi, desi era vorba de un monument comunist si de acum alte vremuri. Chiar si tinerii, cei care nu trecusera nicicum prin ororile razboiului. Mi s-a explicat: noua familii din zece au pierdut pe cineva atunci. Totusi. Si la noi au murit oameni, si la noi s-au intimplat chestii. Dar eu n-am vazut pe nimeni sa se duca sa lacrimeze la mormintul eroului necunoscut sau pe la alte monumente care nu-s inchinate memoriei unei persoane anume. Si atunci ce face diferenta intre noi si ucraineni, de exemplu? Ce ne face sa fim asa de detasati de trecut si sa nu ni-l apropriem decit in mod relativ [adica sa preluam din el doar ce ne convine, cind ne convine]? Care e diferenta fundamentala intre modul romanesc de a privi trecutul si alte moduri nationale?

Avem nevoie de trecut ca sa putem instaura viitorul. Restauram trecutul pentru a instaura viitorul. Cit timp fugim de trecutul nostru, viitorul ne va aparea sumbru.

Din cauza asta facem albume, tinem jurnale, fie ele si online. Din cauza asta gravam chestii pe verighete (ma rog, eu inca nu…), facem fotografii, scrijelim copacii. Ma rog, fiecare cu amintirile sale si modul propriu de a se exprima.

Din cauza asta sintem antrenati perpetuu sa ne “amintim”. De asta exista sarbatorile – si cele care aniverseaza, si cele care comemoreaza.

Dar exista un pericol: cel al ancorarii in trecutul (de aur). Semnificarea si resemnificarea trecutului cu toate conotatiile pozitive si demonizarea viitorului sint tipice pentru defetisti. Pentru cei care, in prezent, nu fac decit sa tezaurizeze trecutul. Nu vorbesc aici despre cei care fac “colectii”. O colectie este, in fond, o (mono)manie – iar eu incerc sa vorbesc despre normalitate. Cel pentru care trecutul a fost, oricum ar fi stat lucrurile, cel mai bun lucru, iar viitorul nu se va putea ridica niciodata la inaltimea trecutului, este un om mort.

15 Comentarii

Filed under adictii, analiza, brandul de tara, demolari si nationalizari, gajadilla, instigare la gindire, problema resurselor, schizofrenia salveaza romania

Etichete memorie, thoughts, trecut, viitor