In aceeasi emisiune de care am vorbit mai jos, una din invitate a amintit ca, in jurul bisericilor, de sarbatori, e tot mai plin de tineri. Si apoi, cu aplecarea tipica antropologului/sociologului (nu stiu ce era ea la bazaJ), a incercat sa extraga o concluzie. Aia era ca, dintre tinerii de la biserica, unii reprezinta noul val de fundamentalism religios [ceilalti fiind timpiteii care se duc la biserica doar din motive de socializare si ca un pretext pentru a se aduna la o bauta mai incolo].
Ce fundamentalism, o sa va intrebati, ca doar nu sintem in Islam?! Ei, nu sintem in Islam, dar doar dintr-o regretabila eroare cuvintul fundamentalism este asociat musai cu Islamul. Poate pentru ca majoritatea fundamentalistilor sint ori evrei, ori musulmani. Poate pentru ca la noi le zice pur si simplu bigoti. Invitata a facut la un moment dat o remarca, bigoti tineri (ce paradox in formularea asta…).
Si atunci mi-am amintit: tot mai des vad pe la teve emisiuni despre tineri care nu se comporta potrivit tiparului de comportament si asteptarilor sociale. Adica, ne asteptam ca tinerii sa fie nerespectuosi, galagiosi, fara valori, fara respect, sa nu aiba nici un fel de credinta (alta decit in iPhone sau iPod, adica iGod-ul lor). Iar emisiunile astea vorbesc despre tinerii care se duc in localitati indepartate din tarile nordice pentru a invata cum se face o barca din lemn; in sate pierdute din Maramures pentru a invata olaritul, tesutul, cojocaria si brodatul manual. Mestesuguri traditionale care au avut o sincopa: generatia celor care acum au intre 30 si 50 de ani. Niste oameni pierduti, din multe puncte de vedere – si nu vorbesc numai de spatiul ex-sovietic, ci de intreaga Europa. Oameni fara repere, fara traume din trecut care sa ii motiveze sa caute un adevar mai presus de ei. Oameni pentru care anii ’80 au reprezentat o gaura neagra – tineretea lor. Dupa ei, inca, au venit acesti tineri din care s-au ales noii fundamentalisti. Fireste, nu toti sint asa; nu toti sint credinciosi, nu toti sint… Dar printre ei se afla oameni care sint in stare sa faca ceva pentru o idee; ceva care le poate pune in pericol bunastarea proprie, siguranta – doar pentru o idee. Manuel cu ideea lui de revista, Horia cu ideea lui de centru de efervescenta creatoare, tinerii care string gunoaiele dupa altii in diverse actiuni, mai mult sau mai putin mediatizate.
Si nu e numai atit. Reintoarcerea la traditii si la un modus vivendi mai apropiat de natura are mai multe aspecte. Nu vreau, fireste, sa vorbesc de aberatiile tipic americane, de celibat(z)i, cei care nu vor sa faca sex inainte de casatorie, ci de un alt avint, destul de ne-coagulat social. Mai degraba o asumare individuala a unor valori alungate din spatiul social ca urmare a comodificarii (un alt nume pentru consumism), decit o noua casta cu reguli si precepte proprii.
O revolutie blinda, individuala, fara zvircoliri. Poate asta e solutia.
