In Baia Mare, acum citeva seri, a fost in piata centrala a orasului un fel de manifestare artistica. N-am inteles prea bine ce, aflind eu ad hoc la telefon ca e ceva spectacol multi-media. Asa ca m-am dus repede, doar cu aparatul foto. Baia Mare era in amurg, portocaliu si albastru, iar in piata, un pps pe un ecran imens, cu obligatoria muzica clasica. Citiva rataciti pe bancile dispuse 360 de grade patrate. Pe una din banci, un tinar sarman fara indoiala si, probabil, cu un usor retard, traia muzica si privea portretele in carbune, sangvina si ulei de pe ecran leganindu-se. Am apreciat chestia asta mai mult decit alte lucruri vazute in acea zi.
La mijlocul showului, insa, a inceput o muzica de fanfara – sau, ma rog, ceva ce nu puteam digera, asa ca m-am ridicat si am plecat. Pe jos; autobuzele nu mai veneau.
Aveam de trecut pe linga un turn (al lui Stefan), o biserica, o universitate, piata, apoi, in linie, pe linga doua-trei cimitire. Imediat dupa primul cimitir, cu fata spre gard, o femeie statea absorbita de aceasta non-activitate. Statea cit de nemiscata putea – baleind, totusi, in bataia unui vint imaginar. De fapt, balansul clasic atunci cind incercam sa stam nemiscati, coarda. Eu vorbeam la telefon, asa incit a luat la cunostinta de prezenta mea mai mult prin voce, cu mult inainte sa o ajung. Probabil s-a rusinat, asa ca a pornit, sovaitor si mai mult oprindu-se decit mergind, sa paseasca pe trotuar, ca si cum am fi avut acelasi drum. E drept, a zis ceva cu voce tare, atunci cind i s-a parut ca ma adresez ei (eu vorbeam, in continuare, la telefon…). Iar cind am ajuns drept in spatele ei, am vazut ca in mina tinea, ca pe un manunchi de cirese proaspat smulse din copac, un pumn de hamsii. Vreo 12-15 pestisori care priveau, cu totii, spre asfalt, din mina ca o furca cu dintii intercalati. Muream de pofta sa-i fac o poza, dar n-as fi reusit sa surprind ineditul situatiei, cu aparatul meu – decit cu ajutorul blitzului. Care ar fi omorit poezia. Am depasit-o iar, dupa citiva pasi, m-am intors sa vad ce face. Intrase intr-o curte.


