Calatoria si mobilul

Jump to Comments

Oamenii vorbesc la mobil, in tren. De fapt, vorbesc aproape oriunde si, cu cit sint mai puternici si se simt mai indreptatiti, cu atit sint sanse mai mari sa vorbeasca la mobil si in timpul unor sedinte, la film, la un eveniment important care are cod de conduita no mobile. In special daca sint organizatori sau vedete ale evenimentului.

Sint doua feluri extreme de oameni – daca e sa ne raportam la cum isi construiesc intimitatea in timp ce calatoresc alaturi de altii. Aceste feluri sint echivalentele introverului si extrovertului din psihologie. La nivelul analizei, putem gasi citeva comportamente analizabile: cum isi construiesc si gestioneaza bagajele* si cum vorbesc la mobil in tren sau autobuz.

Ba nu, sint trei tipuri. Unii nu vorbesc deloc la mobil cind calatoresc alaturi de alti oameni. Nu stiu daca de jena sau dintr-un exacerbat simt al ridicolului; nu stiu daca pentru ca ascund lucruri sau pur si simplu nu vor sa deranjeze, dar resping apelurile celorlalti, cind sint sunati – sau raspund si zic, pe o voce mica si egala si imposibil de analizat, ca nu pot vorbi. Si te lasa nesatisfacut; nu ai reusit sa afli nimic. Fireste, astia sint exact aceiasi calatori din compartimentul tau care, dupa patru-cinci ore de calatorie iti sint inca straini; inca nu le stii vocile, inca nu stii nimic despre ei – decit ce ti-ai imaginat singur, cit timp i-ai privit cu coada ochiului. Acum, ca am epuizat aceasta a treia categorie, pot sa ma ocup linistita de celelalte doua.

In afara de non-categoria absconsilor, avem utilitaristii (sau pragmaticii, daca vreti). Fireste, folosesc abuziv termenul asta – pentru cei care vorbesc la telefon din pura necesitate. Unii se straduie sa fie cit mai absconsi, raspund monosilabic, putin iritati (prin da si nu). De obicei, barbati.

Altii se straduiesc, mai ales daca au sunat ei, sa denudeze comunicarea lor de orice elemente personale. Mai adineaori, o domnisoara s-a chinuit aproape un minut sa spuna sutien fara sa spuna sutien. Era vorba despre costumul de baie al dumneaei, pe care o alta persoana (probabil colega de camera) trebuia sa i-l aduca acolo unde fusesera invitate cu toatele. E drept ca pina la costumul de baie daduse indicatii delirante de precise si in acelasi timp hilare despre cum acea persoana trebuia sa sune undeva, in centrala, sa ceara cu o anumita doamna, care sa se duca la un anumit profesor caruia sa-i spuna ca ea, fata pe diagonala de mine, din compartiment, nu ajunge miine la ora si ca sa vina profesorul doar de la 10, pentru ora cu Lorand. Astia de pina acum sint inofensivi. Comunica pentru ca trebuie sa o faca si nu fac altceva decit sa ne faca pe noi, restul, sa recompunem din bucatele viata lor. Citeodata vorbesc firesc, fara exhibitionism, totusi; explica pe indelete, nu se jeneaza dar nici nu spun lucruri jenante. Din asta se naste cu adevarat voyeurismul auditiv al celor carei asculta, fara sa aiba posibilitatea de a face altfel. Dupa citeva minute de convorbire, simti ca ii cunosti – cel putin partial si, pararel cu discursul care poate sa se mai desfasoare o bucata de vreme, tu, ascultator si privitor, iti poti imagina o viata. Care a intrat in coliziune cu viata ta – dar doar tangential. Pe parcursul unei calatorii.

Dar mai sint si cabotinii. Cei care, de cum urca, isi studiaza colegii de compartiment – pe care vor sa-i transforme in spectatori la spectacolul regizat special pentru ei. Vor sa-i vrajeasca; nu neaparat sa-i incinte, cit sa-i seduca. Sa le imprime anumite reactii. Sa-i faca sa vibreze sub imperiul unor stari pune in scena intr-un mod unic si irepetabil.

Totul pentru spectator – cabotinul nu intra decit rar in vorba cu cei pe care trebuie sa-i seduca. Pe care se simte obligat sa-i seduca. El mai degraba observa si, ca un Humbert motivat de alte resorturi, urzeste o poveste in care spectatorul inocent sa cada prada; o poveste din gesturi, obiecte si discursuri adresate celorlalti. Cabotinul isi scoate din geanta, ca un clovn pe o scena, cu gesturi firesti, obiecte nefiresti. Mai mult sau mai putin stranii in context. Face parada de cuvinte tari, adresate, intotdeauna, altora – la telefon sau altor oameni, nevazuti, care trec prin peisaj.

Ca Humbert tese o plasa in care trebuie sa se prinda ceilalti – sau celalalt, pentru ca el isi poate canaliza atentia asupra unei singure persoane si fara sa para ca o face.

Cabotinul vorbeste la telefon cu altii, in timpul calatoriei. Ii suna el; are nevoie de instrumente si tot ce spune are un scop. Isi alege cuvintele. Nu intotdeauna vrea sa creeze mister vorbind mai incet. De cele mai multe ori vorbeste tare, sonor, este explicit, plin de detalii. Are placerea vorbitului si-si exerseaza pe acesti colocutori virtuali jocul seductiei. Cabotinul poate sa vrea si sa placa. Dar si sa sperie, sa incite, sa enerveze. Emotia de care are nevoie pentru a supravietui trebuie sa fie pura. El nu se va apuca sa spuna povesti de groaza celor din compartiment, ci le va spune la telefon, pindind din umbra propriilor ginduri si cuvinte reactiile celui sau celei pe care a pus ochii.

___________________________________________________________________

*In tren interiorul bagajelor oamenilor sint la fel de pline de intimitati ca si convorbirile lor la mobil. Aceleasi chestii personale, numai ca transpuse in cuvinte si nu in obiecte. Nu stiu cum se intimpla, dar, in afara de un ziar si de o sticla de apa sau suc, toate celelalte obiecte pe care le poarta dupa ei oamenii, prin trenuri, par suspect de personale. Felul in care e impachetat sandvisul, teancul de haine din geamantan, debandada din gentile femeilor. Totul respira/transpira viata. Poate de aia oamenilor din trenuri le e jena sa-si umble prin bagaje. Mai ales prin cele cu haine. Sacosa cu mincare, singura pregatita special pentru a fi desfacuta in public, e totusi la fel de intima, doar ca oamenilor nu li se pare asa.

4 Comentarii

Filed under CFR, Romania, adictii, analiza, antropologie, cultural studies, gajadilla, instigare la gindire, note de curs, psiche, schizofrenia salveaza romania, semiotica si margarina, starea vremii

Etichete calatoria cu trenul, mobil