Viitorul a început ieri

Jump to Comments

Viitorul a început ieri. Fraza asta îmi vine în minte de câte ori aud sau văd câte un reportaj despre noile cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii transpuse în practică. Zilele acestea, la EuroNews s-a vorbit, în interesanta rubrică HiTech, despre un nou mod de a descuia uşile închise, în lipsa cheilor: cu ajutorul feţei. Da, suna futurist, dar deja se poate. Şi se poartă.

Un computer performant legat la un scanner la fel de performant scanează, mai întâi, feţele tuturor celor care au dreptul să treaca de o anumită uşă, de exemplu. Şi o scanează 3D, cam în acelasi fel în care se alcătuiesc hărţile topografice. Apoi, de câte ori cineva vrea să treacă de acea uşă – fie ea poartă de intrare, uşă cu cod de acces sau orice alta – îşi apropie faţa, care e “citită” de o tehnologie care permite atât citirea “informaţiilor”, cât şi recunoaşterea feţei şi care, apoi, oferă sau respinge accesul persoanei… ăăă, era să zic, feţei. O tehnologie – 3D Face Recognition – sigură 100% şi care nu ar putea fi “spartă”, adaugă, cu umor, diversele voci argumentative prezente în material, decât dacă cineva ar tăia capul unei persoane cu acces şi l-ar folosi pe post de “cheie”. Sună improbabil, însă numai deocamdată – nu se ştie nici la ce filme lucrează Hollywoodul, nici ce planuri pun la cale diversele grupuri de raufacatori.

Dincolo de motivaţiile şi argumentele puerile pentru care acest mod de a intra într-o firmă, de exemplu, ar fi mai bun decât a intra cu ajutorul unui card de acces, se află o mare problemă: cea a interferenţelor dintre sfera publică şi cea privată. De la punctul la care aspecte ale persoanei noastre care nu sunt neapărat publice devin publice doar pentru că o tehnologie le-ar putea folosi în folosul companiei care ne angajează, începem să vedem aceste “uşi fără cheie” drept o invadare a intimităţii noastre.

Fireşte, compania ByoScript, care a realizat, în Canada, tehnologia-minune, se grăbeşte să îi asigure pe oameni că nu e aşa, că, de îndată ce un om nu mai este angajat al companiei, datele sale biometrice vor fi şterse iar persoana va fi din nou la adăpost de intruziunea în spaţiul său personal. Iar prezentarea, uşor hazlie, a motivaţiilor pentru care o companie ar recurge la 3D Face Recognition (ca angajaţii să nu mai aibă grija cheilor, cardurilor de acces şamd – motivaţii anulate de chiar explicaţiile ulterioare referitoare la siguranţa sistemului) face, şi ea, parte din programul de reducere a temerilor populaţiei faţă de încălcarea intimităţii. Să ne gândim că aceleaşi firme care vor cumpăra acest sistem s-ar putea să se simtă jenate la gândul că le-ar putea impune angajaţilor, să zicem, să poarte o anumită culoare sau uniformă.

Totuşi, înainte ca Byoscript să înventeze 3D Face Recognition (recunoaşterea 3D a feţei), Hollywoodul a făcut acelaşi lucru în filme. Nu e nevoie să privim mai departe de Gattaca – şi o să vedem cum o tehnologie, fireşte, izvorâtă din dorinta de mai bine, a ajuns să reprezinte un factor de selecţie aproape naturală a celor de succes faţă de perdanţi – iar succesul şi eşecul social sunt, în acest film, puternic corelate genetic. Şi nu doar în acest film vedem tehnologia pusă la lucru parţial în detrimentul omului. Minority Report este un alt exemplu de film unde recunoaşterea persoanei se face in funcţie de iris (nu degeaba s-a descoperit irisul are un model unic… aproape la fel de unic precum ADN-ul).

Dar să nu disperăm. Este destul de probabil că o astfel de tehnologie nu o să ajungă nici pe mâinile Ministerului Învăţământului, nici în cele ale diverselor firme de lactate, zahăr, pantofi sau profile de plastic – patronul român nu cred să simtă că are nevoie de astfel de filtre de securitate. 3D Face Recognition este mult mai probabil să fie achiziţionată pentru securitate în marile agenţii de informaţii, la Pentagon sau ăn locurile acelea unde cuvântul “secret de serviciu” nu se referă la ultimele bârfe despre şeful cu aprovizionarea.

6 Comentarii

Filed under analiza, blogosfera, cultura media, cultural studies, demolari si nationalizari, efectul de sera, fictiune, instigare la gindire, note de curs, post-modernism, problema resurselor, psiche, semiotica si margarina, virtual

Etichete gattaca, IT&C, SF, syndication journalism, viitorul