Critica literara romaneasca – intre speranta si certitudine

Jump to Comments

Pe coperta la Petrecere cu mama (Veronica A. Cara), coperta din spate, fireste, cea cu extrase din cronici, se afla una din acele fraze care m-au uimit dintotdeauna prin capacitatea lor de a nu spune nimic. Nimic bun, de fapt. “cutare e o speranta a…”. Pai de ce nu e nimic bun in fraza asta?

Cind afirmi despre cineva ca e o “speranta” a literaturii sau artei, ii negi opera. Cartea, opera de arta traiesc in sine, si nu prin autor. De autor nu se intereseaza nici naiba, in afara criticilor si a unui mic cerc de initiati snobi care ar fi in stare sa spuna despre orice ca e genial daca e semnat de cineva care le place lor. Si sa dea milioane de dolari pe chestii “semnate” de un mare maestru, doar pentru acea semnatura. Citeodata absenta.

Oamenii se intereseaza de autori, citeodata. Dar doar dupa ce autorii mor – sau daca sint transformati, intr-un circ(uit) mediatic, in vedete. Omul obisnuit poate face pasiuni pentru vedete, dar prin aceasta nu le valideaza, ci le anuleaza. Cit timp autorul va fi mai important decit cartea lui, cit timp criticul se va raporta mai mult la autor decit la carte, critica va servi altor scopuri decit literaturii si, for that matter, cititorului. Clica din jurul lumii literelor, revistutele penibile cu titlul de reviste de cultura si/sau literare ne dovedesc in fiecare saptamina acest lucru.

0 Comments

Filed under Romania, adictii, analiza, cultural studies, curtea mea, gajadilla, instigare, post-modernism, publicitate, schizofrenia salveaza romania, semiotica si margarina, viata la tara

Tags: critica literara, idei pe contrasens