Vasul ăsta suscită multă curiozitate. De cînd am scris prima oară despre el, mult[ lume a căutat informaţii despre Nimitz. Astăzi, însă, am văzut o nouă serie de documentare despre Nimitz. Pe National Geographic. Iniţial, le trecusem cu vederea, în program, crezînd că e vorba de acelaşi de acum aproape un an. Dar apoi, în lipsă de altceva, am zis să mă mai uit o dată.
Şi bine am făcut. Pentru că nu erau aceleaşi, ci cu totul altele: altă abordare, mai umană. Nişte documentare axate mai mult pe oamenii care lucrează pe Nimitz. Cu poveştile lor de viaţă, cu aspecte din cele trecute cu vederea în prima serie: cea legată de dotări, de armament, de tehnică, de logistică.
De data asta, Nimitz însemna oameni care trăiesc laolaltă, însemna sala de mese şi bucătăria, toaletele, şedinţe, orgolii, istorii de viaţă, bucăţele colorate din poveştile tuturor. Într-un montaj perfect, de puzzle, cu bucăţile de poveşti intercalate, sistem rodat timp de zeci de ani atît în cinematografie, cît şi în televiziune, documentarul reuşeşte să reducă distanţa dintre imaginea rigidă şi belicoasă a lui USS Nimitz şi imaginea pe care armata americană doreşte să o proiecteze, realitatea aflîndu-se nu atît la mijloc, ci undeva mai aproape de comentariile din finalul primei părţi. La acest final, unii dintre cei intervievaţi încercau să explice cum de pot ei lucra pe un vas al cărui scop este să ucidă, în cele din urmă. Răspunsurile? Mai bine vedeţi documentarul.
