Nu stiu exact-exact ce inseamna “tontoroiul”, dar utilizarile pe care le-am auzit pina la virsta asta corespundeau cu felul in care mi se pare ca actioneaza institutiile statului in relatia cu cetatenii.
Sa luam doua exemple: taxa auto si regulamentul de creditare impus bancilor comerciale de catre BNR. Taxa auto a suferit atitea modificari, incit, si la o prima si la o a zecea privire, felul in care a fost gestionata situatia pare o lunga si intensa bataie de joc la adresa romanilor (ce-i drept, a celor cu masina proaspat cumparata sau cu plan de cumparat masina noua/veche).
Modificarea modificarii care a venit dupa schimbarea schimbarii are un usor parfum de arbitrar – desi, pentru unii pute de-a dreptul, a un parfum autohton numit “La intimplare” si cu note ascutite de “In marea bataie de joc”. Acelasi lucru referitor la regulile de creditare. BNR le-a schimbat in ultimii doi ani nu in functie de vreun algoritm politic, asa cum s-a tot intimplat cu taxa auto, care, saraca, era tributara intereselor personale ale unora si altora (mai mult sau mai putin ministri). BNR are cam aceiasi functionari de pe vremea lui Pazvante, schimbarile de personal fiind rare si mai putin tributare trepadusilor care ajung in diferite functii. Mugur Isarescu, de la inaltimea functiei sale din care se pare ca nu poate fi schimbat, gestioneaza cu o mina de fier politicile monetare, iar interesele carora subordoneaza politica monetara a statului sint mai mult sau mai putin vizibile, in functie de diverse vizite, acorduri si tratate care noua ne ramin necunoscute. Asa incit politica de creditare trebuie ca are si ea o logica – asa, schimbatoare cum e. Dar ce poate fi acel lucru care-l face pe Isarescu sa o schimbe de la un sezon la altul?
Raspunsul nu pare sa fie: desfasurarea crizei. Si nici ajustarea la “situatia economica internationala”. Nici un raspuns rational nu poate explica arbitrariul modificarii politicii de creditare a Romaniei, desi o umbra de “hai sa ajutam industria auto si imobiliarele” pare sa se formeze undeva, in spatele actiunilor mentionate.
Raspunsul la “de ce”, cind e vorba de “de ce ” fac institutiile statului cu rol major (legislativul, puterea judecatoreasca, BNR) diverse lucruri este, mai degraba: probabil ca joaca un joc cu pas necunoscut, dupa o muzica greu de perceput de urechea umana. Un pas inainte, trei inapoi, c-asa-i jocul pe la noi, imi vine sa fredonez. Desi as fi cam inconstienta sa fac asta, fredonatul in public al melodiilor suspecte ar putea ajunge interzis. Dupa noul cod penal…
PS: si pare ca romanii sint destul de hotariti cind e vorba de spart bani – si mai ales, bani pe care nu-i au – de vreme ce toate piedicile astea in calea consumului nu se lovesc de nimic, iar dorinta de cumparare creste. Against all odds.
