Stiti deja ca de sarbatori cele mai vizibile si dese reclame sint la adjuvante pentru digestie – la ce natie de mincai incontrolabili sintem, este de bun simt ca firmele de medicamente vor profita de situatie si vor incerca sa inhate halci din piata chestiilor cu care ne tratam inconstienta gastronomica.
Cele de cursa lunga – care si-au inceput campania cu mult inainte de Paste si o vor termina, probabil, mult dupa 1 mai, sint TranzActiv (cu femeia aia cu corp diform care sta toata ziua pe buda) si Digest Duo (pentru arsuri si durere, greata si balonare) – mult mai reusita, macar pentru senzatia de metafora care inlocuieste denotativul prea suparator al actelor fiziologice. E drept, ele arata – la ambalaj si la numele produsului – ca apartinind aceleiasi firme, dar abordarea conceptului creativ a fost diferita.
Celelalte produse care au avut reclame au fost Mezym Forte, Fiobilin si No-Spa (ma rog, tintit usor alaturi). Dar cea care m-a interesat cel mai mult si care a disparut cel mai repede a fost cea la Mezym Forte. Motivul? Ideea publicitarilor a fost aceea de a arata ceva mincaruri traditionale dupa a caror infulecare e normal sa te doara diverse chestii numite generic “burta”. Acum, trebuie sa recunosc ca exista moduri si moduri de a gati sarmale, dar ca alea din reclama la Mezym Forte eu una n-am mai vazut: sarmaua era infasurata in varza cruda, verde si scufundata intr-un sos de-ala ca pentru chiftelute.
N-am avut nici o secunda banuiala ca e posibil ca reclama aia sa fi fost conceputa de niste copywriterite care n-au habar cum arata o sarma normala la cap. [Un copywriter barbat care n-are probleme grave de digestie stie precis cum arata o sarma si, cu putina bunavointa ti-o poate si descrie din perspectiva ingredientelor, pe cind o fetita ametita care se lauda cu cele doua miini stingi ale ei cind vine vorba de intrat in bucatarie si care maninca numai apa plata cu lamiie e posibil la modul cel mai obiectiv cu putinta sa nu stie].
Nu. Banuiala mea (cea rea) s-a indreptat impotriva food stylistilor. Product stylistilor. Acelor persoane care vin, isi baga nasul si transforma aceasta minune a gastronomiei romanesti intr-un mutant numa’ bun de pozat si filmat – dar mutant, for God’s sake! O sarma cu sos si cu varza cruda, verde de parca nici n-ar fi fost fiarta vreodata (evident ca nu era, ar fi dat rau la camera si facea ditai camera de filmat de ‘jdemii de euro indigestie de la asa culori) arata, se vede treaba, mult mai bine – si e potrivita pentru ambele sarbatori, Craciunul si Pastele deopotriva. Pentru ca sint aproape convinsa ca, in caz ca firma nu da faliment, de Craciun vom avea iar reclama mincinoasa. Mistificarea trecutului nostru culinar continua, reclama de reclama: ciorbele nu mai seamana nici macar ca idee cu ele insele, fripturile, puii, ciocolata, croissantul cu ciocolata, berea, hamburgerul, toate sufera de lipsa de credibilitate la nivelul imaginii. Singur, sunetul a ramas fidel amintirii noastre despre cum trebuie sa sune o bere curgind intr-un pahar.
Pai si acum sa va spun de ce sint suparata. In primul rind, pentru ca exista food stylisti care trezesc in noi pofta de artificial. In al doilea rind pentru ca, dupa inca vreo 40 de ani de globalizare, e posibil sa nu mai ramina nimic din sarma, nici macar amintirea. Si atunci, la vreun muzeu virtual, se va descoperi reclama asta cu sarmaua falsa, iar oamenii vor lua-o de buna.
