Town-and-gown

Clujul aproape că a devenit sinonim cu TIFF-ul. Cu filmul, în ultimă instanţă. Asta înseamnă că a scăpat de tinicheaua tricoloră funariotă, mai înseamnă că a scăpat şi de viziunea etno-centristă de capitală a Ardealului, viziune care o ducea tot în provincialism, aşa cum se întîmplă adesea.

Mîine începe o nouă ediţie. Pregătirile au început în urmă cu un an – cineva spunea: începem să pregătim ediţia următoare a doua zi după festivitatea de închidere de anul ăsta. Se ştie deja cine va veni; se cam ştiu şi filmele. Probabil şi cataloagele sînt gata tipărite (să sperăm, anul trecut am mers la filme oarecum în orb, în lipsa catalogului). Chiar în momentele ăstea, zeci de oameni călătoresc cu trenul de noapte spre Cluj. Efervescenţa unora, blazarea celorlalţi – ca la Cannes. Există un aer comun între imaginile de pe Croazetă, cele de la petrecerile de la Cannes, petrecerile private sau deschise de pe plajă şi cele cîteva evenimente de socializare relaxată ale Clujului de la Chios, Aroma, curtea muzeului.

Deşi compar TIFF-ul cu Cannes-ul, ma gîndesc la Cluj ca la un vechi oraş universitar. Clujul a devenit, cumva, ca Oxfordul şi Cambridge-ul: o populaţie laică şi una de iniţiaţi. Town-and-gown – sau mai precis invers. Începe festivalul – apar şi iniţiaţii. E drept, pentru ei, întreaga populaţie a Clujului păstrează oraşul în bună stare, ba chiar îl fac mai accomodating, de la an la an. Apar locuri noi de socializare. Se lucrează la crearea spaţiilor publice – spaţii ale normalităţii. Chiar dacă bugetul oferit din fondurile locale ale primăriei, festivalului, fonduri aflate într-o curioasă relaţie de inversă proporţionalitate cu faima lui şi cu beneficiile pe care le aduce, scad de la an la an, locuitorii Clujului devin tot mai conştienţi de valoarea festivalului. Pentru ca ştim cu toţii cum e: stai o viaţă în Braşov, dar intri în Biserica Neagră o dată sau de două ori, cînd îţi vin ceva rude sau prieteni pe care vrei sa-i impresionezi. Eşti clujean, dar te apucă mîndria faţă de oraşul tău mai degrabă cînd vine vorba de un festival de film (chiar dacă ţie poate că filmul de artă nu-ţi spune nimic), decît altcîndva.

Cluj, here I come!