Jucati la loto? Eu nu. Nu mai joc. Si nu pentru ca m-ar costa prea mult, obiceiul asta, pe termen lung, sau pentru ca nu cred in sansa. Ci pentru ca mi-e teama sa nu cumva sa cistig.
La mine, cistigurile vin la pachet. Din pacate, nu mai multe cistiguri intr-un pachet, ci un cistig la pachet cu o pierdere. E un fel de balanta care ma face sa ma tem de cite ori cistig ceva: oare ce am sa mai pierd? Si pentru ca vreau sa pastrez balanta pe zero, de acum incolo, mi-e teama de orice cistig care vine ca o provocare a sortii.
De curind, m-am inscris intr-un concurs. Nu stiu de ce am facut-o: abia dupa ce m-am inscris am realizat ca eu vreau doar sa particip, nu si sa cistig. Nu vreau sa cistig pentru ca nu mai vreau sa pierd nimic. E drept, mi-ar placea sa am un televizor mai bun (stiti ce teve-maniaca sint…), dar nu vreau sa-l CISTIG. As vrea sa-mi permit sa mi-l cumpar – si nu atit sa-mi permit, ci sa pot decide linistita, fara remuscari sau mai stiu eu ce second thoughts, ca pot da cinspe milioane pe un televizor cu ecran plat sau un LCD sau o chestie care sa nu-mi valureasca marginile cladirilor de pe ecran.
Iar azi dimineata, cineva mi-a urat succes la concurs. Aproape ca mi-am scuipat in sin si am zis: Doamne fere! Nu vreau sa cistig. Imi place sa-mi incerc fortele (condeiul, tastatura, whatever) cu ceilalti, de aia m-am inscris in concurs. O urma de spirit de competitie, rudimentara si pe care nu o cultiv. Cam atit.
