Anul trecut, am descoperit placerea de a sta in fotoliu. So unlike myself…
Eram la TIFF, in holul mare al cinematografului principal al festivalului. Burta incepea sa-mi creasca si puterile fizice sa ma paraseasca. Si am descoperit banchetele moi si fotoliile, care-mi ofereau si un punct de observatie a viermuielii din jurul festivalului. Stateam in fotoliu si mincam, alternativ, capsuni sau cirese mamut, cumparate de vizavi, din piata. Si priveam lumea: oamenii cu organizarea, invitatii, presa. Cinefilii. Publicul ocazional. Publicul de “eveniment”. Publicul abonat la festivaluri (si cel bun, si cel rau). Asta era intre proiectii – reuseam, invariabil, din motiv de confuzie asupra salilor si dezordine mentala, sa pierd un film pe zi si sa ma relaxez in fotoliu. Probabil subconstientul, bietul, care-mi sugera sa ma mai odihnesc si eu, sa-mi iau ochii de pe ecran, sa focalizez si la alte distante, sa-mi acordez urechea si pentru alte sunete. Eu, lacoma, voiam sa profit de ecusonul primit odata cu admiterea in programul Romanian Film Days si sa vad cite filme puteam. Si totusi, o data pe zi reuseam sa pierd un film…
Anul asta nu mai am ecuson. Sa vedem cit de rationala si selectiva o sa ma dovedesc pe banii mei.
Poate vin si io, poate ne vedem, sper sa te recunosc :p
si daca nu ma recunosti tu, te recunosc eu. doar atit ca eu plec joi. so, hurry up!