La persoana a doua sint toate reclamele, promo-urile de emisiuni, titlurile de articole si abordarile care nu-mi plac.
Intr-o vreme, pe cind vorbeam intensiv despre naratiune, descriere si argumentare, aveam citeva marote. Bineinteles, una dintre ele era legata de aceasta dreadful persoana a doua. O argumentare creata la persoana a doua este agresiva. Poate ca vinde mai bine, dar e mai agresiva si, dintr-un anume punct de vedere, mai degraba plebee. O argumentare sofisticata sa bazeaza mai mult pe conexiunile dintre idei, pe cunoasterea a cit mai multor conectori de coordonare si subordonare in fraza, pe figuri de stil – si nu pe banala interpelare.
Dar recent aversiunea fata de persoana a doua mi-a crescut – in urma lecturarii, prin ochii lui Mircea Badea, a titlurilor din publicatiile de scandal. Clickcancansilibertatea au descoperit un nou mod de a scrie titluri: la persoana a doua. Ele arata cam asa: Cutarica, nu-ti mai ajunge nu-stiu-ce? sau Icsuleasco, tine-l bine pe ygreculescu! Bineinteles, exagerez prin lipsa, titlurile de care vorbesc sint, in mare parte, mai stupide de atit si denota, intr-un fel, o aplecare spre comunicarea de la fereastra la fereastra, prin strigate, specifica societatii italiene a anilor 50 (Lili, te-a cerut de nevasta?). De la momentul la care l-am auzit pe Badea citind un astfel de titlu, mi s-a activat vigilenta fata de acest pseudo-jurnalism. Acum il intilnesc peste tot, dar ma mira, cel mai tare, in promo-urile de la televizor. Ele sint, in general, promo-uri la emisiuni, filme sau seriale. Cele mai multe, cele pentru emisiuni, nu sint deranjante (Vino sa vezi marea finala… sint aproape firesti, aceste enunturi.) – dar cele la filme, da.
De ce? In primul rind, pentru ca filmul presupune o opera data, inchisa. Exterioara telespectatorului. O opera care poate interfera doar prin interpretare cu acesta – si in nici un alt mod. Si totusi, cei responsabili cu promovarea lor reusesc un straniu melanj, similar cu pseudo-intrebarile puse vedetelor sau non-vedetelor, in titlurile articolelor. Omul este invitat sa vada un film sau altul, un serial sau altul, printr-o interpelare care-l face pe el subiect al filmului. Transferul este inselator. Un enunt gen “Cind destinul tau se impleteste cu bla bla, atunci (TU) trebuie sa…” il substituie pe telespectator cu un personaj al filmului (si invers). Operind o inversiune mincinoasa, promo-ul de genul asta claustreaza telespectatorul intr-o problematica anume, care poate ca nu e a lui, dar poate deveni prin consum vicarial. Senzatia telespectatorului este ca filmul i se va adresa – lui sau ei – dar aceasta senzatie e mincinoasa. E creata, exact ca nevoia de a consuma orice alt produs care nu e absolut necesar pentru supravietuirea fizica.
Revenind la persoana a doua, trebuie sa marturisesc ca, fara folosirea ei cu obstinatie in televiziune si in presa de scandal, masele nu ar avea element de legatura. Este dificil sa te identifici cu un personaj, o tema, o problema, daca ti se vorbeste distant, indirect. La persoana a treia. Din acest punct de vedere, persoana folosita e indicatoare a mai multe lucruri. Persoana intii este specifica vocii i-reflexive, a fluxului vorbirii fara back up reflexiv – sau auctorialitatii individualiste, intelectuale si extraverte. Persoana a doua, in afara de dialog, regimului interpelativ si argumentativ low-class. Persoana a treia, jurnalismului, literaturii in care autorul sta ca Dumnezeu, acolo sus si povesteste si discutiilor elevate, intre doua sau mai multe cucoane, generic numite birfa.
*
Un exemplu de folosire a persoanei a doua: peste citeva zile, la Antena 1, o sa inceapa o noua telenovela – Carmelita sau ceva in genul asta. Promo-urile sint doua. Unul, scris la persoana a doua, pentru publicul lui Dan Negru, al emisiunii Neatza si al celorlalte productii pentru handies, gen Acces Direct – si difuzat exact in timpul acestor emisiuni. Celalalt, scris la persoana a treia, pentru ceilalti (Badea, Fetele Marinarului). Imaginile sint comune – presupun si ele text, scris pe ecran, dar e acelasi text pentru ambele. Ce difera e regimul voice-over-ului – adresabilitatea lui e diferita, si e interesant de vazut cum isi identifica Antena 1 publicurile. Cel la persoana a doua suna cam asa: intre glasul inimii si ce ti-a fost sortit, ce ALEGI (ca si cum ar fi alegerea noastra, iluzie care trebuie vinduta audientelor Acces Direct ca sa aiba senzatia ca exista si ele pe pamintul asta si ca au ceva de zis)? Celalalt promo, mai domol, ne intreaba pe noi ce credem ca va alege sau a ales Carmelita.
2 Comentarii
iunie 13, 2009 la 9:31 am
Excelenta analiza. Totusi, pentru a fi completa (si pentru a avea doza de moralitate ceruta de directia textului) ar trebui sa dai si solutii, nu numai sa semnalezi probleme. Cu alte cuvinte, ar trebui sa ne spui (observi cum am folosit pluralul, da? behehe) cum ar fi etic si verticaliceste moral sa fie formulate promo-urile/reclamele. Gadjo, de ce nu ne-ai spus asta?
iunie 16, 2009 la 2:18 pm
nu ca ma erijez intr-o instanta morala?
sint ca deontologii lui Badea
ca sa continui in aceeasi linie,
De aia!:)