Arhivele lunare: iulie 2009

Catelusi reali

Catelusi reali

Si realisti. Ii stiti, hai ca a fost plin netul de cereri si oferte de puncte pentru achizitionarea (da, am invatat un nou cuvint!) de catelusi de la real. O isterie difuza cuprinsese tara. Cadoul tau de la real, catelusul cadou, costa, in realitate, 10 milioane. Mai precis, cumparaturi in valoare de zece milioane iar – cazul in care bonurile de casa se terminau brusc in jurul unei valori precise, 40-80-120-si-mltiplu-de-40 lei. Daca nu, catelusul putea costa si mai mult (am patit-o, am facut, intr-o zi, cumparaturi de 78 de lei, deci… un punct si nu doua, cite as fi primit pentru 80 de lei).

Inutil sa va spun ca n-am intrat in isteria asta decit pentru ca am promis cuiva punctele, deci n-am catelus. Sau, mai precis, pina azi n-am avut si nici nu m-am uitat prea atenta la ei. Nu de alta, dar, la prima vedere, nu mi-au placut. Azi, insa, am primit cu imprumut unul, caruia printzisorul i-a molfait rapid eticheta de hirtie, care certifica ca e original. Si ca e… made in China. Nu e o surpriza ca e facut in China, cam totul provine din partea aceea de lume, probabil si laptopul la care scriu eu acum. Surpriza e ca am inteles de ce nu mi-au placut: din cauza ochilor. Catelusii astia au un aer iremediabil trist, parca ar spune, Ia-ma acasa! (cred ca asta a fost si sloganul), dar aerul trist vine din exploatarea unei trasaturi etnice. Toti au niste pleoape chinezesti cazute pe ochi, lucru care-i face teribil de ne-europeni. N-am nimic cu chinezii, dar eu, cind ma uit la un ciine de orice rasa, nu-l vad asa. Deci lipsa de recunoastere, culture-based, m-a facut sa nu vreau catelusi real…

Amintiri cu Michael Jackson

Amintiri cu Michael Jackson

Zilele trecute, presa a reluat subiectul Michael Jackson – dupa o liniste relativa de citeva zile. Era vorba de primul videoclip necunoscut pentru o piesa necunoscuta, semnate MJ. Fratele meu, care deja s-a saturat de subiect, s-a isterizat cind si-a amintit ca era vorba de vreo 200 de piese necunoscute – la gindul ca ar putea fi scoase pe banda, cite una pe saptamina, si ca n-ar mai avea liniste nici pe canalele lui de sport, unde ajunsese MJ in subsol, pe crawluri. Jay Leno (parca el…) pare fascinat de subiect – pina la urma, el e un altfel de Dan Diaconescu. Al nostru Dan Diaconescu, patriot pina-n unghii, dac-o exista expresia asta, tine inca cu dintii de subiectele nationale (si national-penibile). O lume intreaga e fascinata de subiect.

Si totusi. In zilele mortii sale, orice publicatie a facut vinzare din articole despre Michael Jackson. Preluate, compilate, inventate – orice. Nici TV Mania nu a scapat de capcana – capcana care poate omori o publicatie in vremuri tulburi. Textul lor se numea Carmen Hara, Amintiri cu Michael Jackson, supratitlu “Aura de star”, si da masura isteriei Michael Jackson. Rar am citit un text mai stupid intr-o revista gen ghid TV (desi, ma foi, unele sint cretinoide de-a dreptul, TV Mania nefacind exceptie). Cica Carmen Hara l-a intilnit cindva pe MJ si de-atunci i s-a parut ei ca megastarul e mort si in fata ei e doar o stafie, vidata energetic. Ea fiind ceva in domeniu (energii, voodoo, stuff). Ha?!

Si atunci mi-a venit ideea. Din pacate, n-am pus-o in practica, din motive chimice, dar tot v-o povestesc. M-am gindit sa scriu la o publicatie un email cu totul fantasmagoric, un material complet emo despre intilnirea mea, evident ipotetica, cu Michael Jackson, si sa-mi aleg pentru asta una din identitatile mele virtuale. Sa scriu ca voi face acest experiment si pe blog si sa astept aparitia in presa a materialului scris – si deformarile lui prin preluare. Evident, ar fi trebuit sa-mi aleg cu foarte multa atentie redactia-destinatar, pentru ca materialul sa ajunga rapid la amploare nationala sau chiar inter-. Poate chiar o agentie de presa prestigioasa (in caz ca avem asa ceva). Ce-as mai fi ris…

N-am facut-o si-mi pare rau. Acum, fiind mai putina presiune pe redactii, sint convinsa ca ar verifica o informatie care, in acele zile, ar fi trecut de porti neverificata – ba chiar, infrumusetata de emotia momentului. Dar nu e timpul trecut – oricind poate fi descoperita Elodia, iar materialele despre ea vor fi, la acel moment, aur.

Sinuciderea unei natiuni

Sinuciderea unei natiuni

Cred ca visez. Dupa ce l-au cumparat pe Naumovici, cu bani grei, presupun, ca sa-si tradeze tara, au reusit sa cumpere spatiu editorial si de la Realitatea. Este duminica, ora 19.23, iar Realitatea TV, in mare criza financiara, reuseste sa faca un „reportaj” (Reporterii Realitatii) cu un aer sentimental despre Rosia Montana si cit de bine e in cartierul construit de Gold Corporation si cum nu vor rosienii sa mai auda de rosia montana. Pare ca emisiunea este despre rosieni, dar, de fapt…

De fapt, nu este. Din fiecare fraza se scurge intentia. Din accente, din cuvinte spuse intr-un anume fel. Din finalul, penibil, jenant de-a dreptul, pentru care cine l-a scris merita tot ce ii transmit eu in gind la acest moment:

„Asta tot asteapta rosienii de vreo zece ani de la Gold Corporation: sa baiasca bine, dar sa le faca si lor un bine.” (bineinteles, GC nu face acest lucru pentru ca exista inca institutii si persoane si ong-uri care se pun impotriva acestui proiect).

Deci: Bogdan Naumovici s-a sinucis profesional. Realitatea, de altfel, tarata de faptul ca actionariatul isi arata coltii destul de des in continutul editorial si in deciziile jurnalistice, si-a dat cu firma-n… Ce urmeaza? Basescu? Dinescu? Stelian Tanase? Andrei Gheorghe? Sau chiar… Mircea Badea? Care e urmatorul nume mare care va fi cumparat sa faca imagine buna (sau chiar lobby) pentru afacerea spolietoare de tara?

De ce spun spolietoare? Pai am un singur motiv. Daca exista un lucru care sa asigure atractivitatea unei tari pentru celelalte, acesta este RESURSELE NATURALE*. Dar faptul ca o tara are resurse naturale si este, astfel, atractiva si de luat in seama, ar trebui sa dea de gindit guvernantilor. Care, macar intr-al saptespelea ceas, ar trebui sa se opreasca din bagat in buzunar comisioanele pe care au vindut cam tot ce s-a putut si sa se gindeasca: oare ce ne-ar putea asigura permanenta pe aceste paminturi, ca natiune? Poate… proprietatea asupra pamintului? Neah, asta s-a dus. Alta la rind. Sau… proprietatea asupra resurselor naturale? Pai, si astea s-au cam dus: apele, concesionate, zacamintele de aproape orice, concesionate… Gold Corporation inca n-a reusit: poate pentru ca e vorba de aur? Poate.

Si atunci, de ce facem greseli atit de stupide? Aurul este, inca, un barometru. Da, bancnotele nu se mai preschimba pe aur, dar pretul aurului este, in realitate, singurul dupa care poti masura inflatia. Si atunci, de ce sa dai dreptul unei firme straine sa scoata aurul din subsolul tau – chiar si pe promisiunea, cretina de altfel, bazindu-ne pe precedent, cum ca s-ar investi vreo 4 miliarde de dolari sau euro in Romania – si sa-l duca in alta parte?! Care e logica acestei decizii? De fapt, nu e logic sa scoti acel aur daca n-ai cu adevarat nevoie de el. Si, fireste, nu ma bazez pe chestiile alea cu vilva baii si cu natura care se rezbuna pe cei care o fura. Ci doar pe logica economica. Care spune ca, atita timp cit iti vinzi ieftin posesiunile (ca toanta care ia credite cu nemiluita, iar apoi isi duce aurul la amanet, pe nimic, ca sa-si plateasca ratele), cind vei termina cu ele, esti terminat tu insuti. Mort. Nu mai existi.

* Ar mai fi un motiv, si anume prostia oamenilor, snobismul lor si capacitatea lor de a deveni piata de desfacere pentru produsele celorlalti.