Ploua

ploua

ploua ploua

ploua ploua ploua

ploua ploua ploua ploua

ploua ploua ploua

ploua ploua

ploua

.

Initiative.

De multe ori m-am gindit sa scriu despre esecul bunelor intentii. Este, probabil, o mai veche tema care ma bintuie, din cind in cind – de obicei, cind vreuna din initiativele cuiva, inclusiv ale mele, dau gres.

Dar sa va spun cum a inceput [dorinta de a scrie textul asta].

Cindva, uimita de proiectul “Doneaza ce nu-ti mai trebuie si cauta ce ai nevoie!”, m-am abonat la fluxul lor de postari. Parea o chestie faina, iar eu incercam sa aflu limitele web2.0-ului. Era epoca de dinainte sa-mi fac cont pe twitter si facebook, cind eram inca reticenta la presiunile de incartiruire in rindurile de mars fortat ale celor care se voiau cu tot dinadinsul trendy. Nu ca n-as mai fi reticenta.

Si am inceput sa primesc prin mail, zilnic, textele aparute pe “Da si primeste” – sub o platforma de blogging, o initiativa laudabila. La inceput au predominat donatiile. Desi n-aveam nevoie de nimic (obiecte), citeam cind apucam, sa vad ce mai doneaza oamenii. Cam cu aceeasi curiozitate cu care citesc rubrica Diverse (diverse inchirieri, diverse propuneri de afaceri, diverse matrimoniale) din Anuntul telefonic sau Piata de la A la Z. Curiozitatea cuiva pe care-l intereseaza diversitatea nesortata, ne-categorizata. Imi placea sa-mi imaginez acel punct T al vietii cuiva care raminea fara un obiect care il incurcase – sau al cuiva care urma sa priveasca un loc gol din casa sau dulap, cu mindria ca a facut, nesolicitat, o fapta buna. Ma interesa acest T ca un punct de plecare pentru un scenariu, si nu altfel.

De la o vreme, insa, am vazut ca se schimba proportia, intre oferte si cereri. Tot mai multe dintre post-urile care apareau pe Da si primeste erau cereri – dar, la inceput, nu m-a deranjat. Pareau oneste, dragute, scrise de persoane cu multa imaginatie – chiar daca cu grave deficiente de limba romana. Majoritatea erau dragute in sensul chiar de hazlii. Apoi am inteles ca e o schema: prea erau toate la fel de dragute. Cineva isi lua identitatea altcuiva (a unui copil, a unui animalut) ca sa ceara ceva pentru, evident, altcineva. Putine faceau exceptie – iar acestea se remarcau de la distanta.

Ce sa cred? Bucuria mea, oarecum compulsiva, de transformare a persoanelor in personaje, s-a dus. Nu mai intelegeam pe cine trebuie sa cred: vocea ratiunii, care, dupa o analiza de continut severa, imi spunea ca textul e o facatura – sau vocea inimii, care incerca, timid, sa spuna ca totusi nu se poate sa te pretezi la asa ceva? Pina la urma, a invins ratiunea. A trebuit sa accept ca romanii au invatat sa cerseasca frumos – majoritatea textelor i-ar califica pentru postul de “copywriter” la Rentrop si Straton pe cei care le scrisesera.M-am gindit sa le scriu administratoarelor site-ului si sa le sugerez sa renunte la a mai publica cererile – pina la urma, e absurd: cine are ceva de dat prin casa, pune anunt de donatie. Cine n-are ceva de dat, nu se uita zilnic pe un site sa vada daca exista careva care ar avea nevoie de acel ceva pe care nu-l are de donat. Dar ar fi fost inutil – pentru ca, inevitabil, Da si primeste a devenit, dintr-o initiativa frumoasa, o idee de marketing si din asta, un esec. Iar esecul nu s-a datorat ideii, ci naturii umane, care, pe unele meleaguri, are niste metehne…

Pentru ca azi, in mail, am primit link catre urmatoarea postare:  si am inteles ca epoca Da si primeste pare ca se apropie de final. Din pacate.

Din ciclul “Cum sa…”

Azi, o noua cautare cu iz de self-help: “cum sa faci sa nu platesti mult la gaze”. M-am gindit, cu constiinciozitate, cam toata dupa amiaza la aceasta problema. Si am venit cu niste solutii:

1. Solutia roz. Te muti la tropice sau intr-una din tarile alea unde transpiri 11 litri de apa pe zi. N-o sa-ti mai doresti gaze nici pentru gatit, 4-5 pietre plate vor fi suficiente.

2. Solutia de compromis. Iti iei chiriasi, prieteni sau alti membri ai familiei extinse sa locuiasca la tine cel putin pe perioada iernii si impartiti cheltuielile.

3. Solutia hardcore. Pur si simplu, nu consumi gaz mai mult decit iti permiti sa platesti. Stai in frig – in societatile aflate ceva mai la nord de noi, 17-18 grade nu-s considerate prea putin. Exista oameni care traiesc constant la 14-15 grade. Si atunci, de ce sa vrei 22?