De aproape doi ani, iau ”pulsul” pieței forței de muncă brașovene din povestirile apropiaților mei. Care, firește, trăiesc criza la fel ca și colegii lor, ca restul țării, ca restul lumii. După poveștile de ieri, însă, am ajuns să mă întreb cît de firesc e neo-sclavagismul la care s-a ajuns?
Cît e de normal ca Vila Bran, de exemplu, un mare complex turistic (din Bran, evident) să aibă angajați care muncesc 5 zile pe săptămînă, de la 7 dimineața la 12 noaptea? E drept, acest program îl au doar amărăștenii de pe prima treaptă, picolo li se zice, care, avînd acest statut ingrat, au un salariu mic și nu iau parte la bacșișul colectiv. Pentru cine nu știe, în domeniul HoReCa, în România, sînt cele mai mici salarii, iar singurul motiv pentru care cineva se angajează în acest domeniu e bacșișul.
Deci, cît de inuman să fii să angajezi oameni care să-ți fie sclavi – oameni cărora le rămîn 5-6 ore de somn, dacă locuiesc (majoritatea locuiesc în orășelele din jur) mai departe. Și deloc viață personală. Totul, pe un salariu din care nu te alegi cu nimic, dupa ce platesti taxiul sa te duca acasa la 12 noaptea?!
Cîteodată mă întreb dacă oamenii care se duc la Vila Bran, de exemplu, știu chestiile ăstea. Mă întreb dacă nu cumva au, așa, dorința de a boicota treaba asta. Pentru că eu – și dacă mă faceți idealistă înseamnă că degeaba latru eu aici la lună, că sînteți toți vrednici de toate relele care vi se întîmplă ca salariați – așa aș face. Eu m-aș duce la patron și i-aș spune: nene, eu ți-am dat bani buni. Și pentru banii ăștia, vreau să fiu servită cu produse bune, de către oameni mulțumiți că lucrează aici, nu de niște oameni extenuați după prima săptămînă de muncă și care se uită mai abitir la buzunarele mele, sperînd să pice ceva din ele, decît…
Pentru că, am uitat să vă spun, în minunatul domeniu HoReCa, s-au adunat cele mai dubioase și anti-umane reguli posibile. Există mai multe stiluri de servire (de exemplu, stilul de pe vapoarele de croazieră, care nu e deloc agreat prin Bran), există mai multe moduri de concepere a muncii de ospătar. A părea mereu ocupat, a nu sta deloc așezat de-a lungul a 15-16-18 ore seamănă cu poveștile lui Panait Istrati**, nu? Ei bine, nu, ăstea sînt regulile și aici, draconice, așa, ca la patron…
** Va recomand Capitan Mavromati, ca e mai scurtuta, asa, pentru referinte.
Much later edit: miercuri la ora 15 am ajuns la mare. La o terasa, o angajata muncea de marti, ora 07.00 (dimineata). I rest my case here.
