Nici cine e teolog nu e garantat fără bătaie de câmpi. Întrebarea mea avea tocmai scopul de a vă afla părerea şi definiţia operaţională, nicidecum despicarea firului teologic în n>=4. Vă respect opinia şi nu mi se pare deloc superficială, dar mi se pare că merită o lungă şi folositoare discuţie, în care desigur nu am să vă târăsc cu forţa. Deci am să spun şi eu foarte pe scurt ce cred. În privinţa vorbitului mult şi fără rost, deşi pare un lucru evident declasant, aş fi un pic prudent tocmai pentru că rostul sau nerostul scapă foarte uşor evaluării “creştinului adevărat”, iar cât anume înseamnă mult mi se pare că diferă enorm de la caz la caz. Formularea “Creştinul nu Judecă” mi se pare mai potrivită, majuscula rezervatară fiind esenţială. Metafora cu paiul şi bârna are o finalitate, pe care dacă o omitem rămânem cu jumătate de adevăr: eu trebuie să-mi scot bârna din ochi, pentru ca apoi să te ajut să-ţi scoţi paiul. A nu judeca nu e suficient, ni se cere să ne judecăm şi pe noi înşine, pentru ca după judecata comună să fim împreună şi amândoi altfel.
da, in perspectiva asta, lucrurile au sens. ce voiam sa spun, ca sa nu vorbim la nesfirsit despre paie si birne, este ca eu nu sint un crestin adevarat. dar m-am simtit intr-un fel ciudat datoare sa scriu lucrurile acelea pentru ca mi se paruse ca discutia derapase puternic (si incepea sa semene cu pericopa cu Maria Magdalena si cu pietrele). altminteri, sint pentru discutat lucruri, pentru despicat firul in patru, in ideea ca multi dintre cititori e posibil sa-si afle particica lor de adevar pe undeva. dar acolo lucrurile nu mai semanau cu discutat, ci se apropiau de anatemizari, asignari de vini si pricini, etc.
Faptul că nu vă simţiţi un creştin adevărat vă face cinste, după părerea mea, şi întăreşte paradoxul că un creştin adevărat nu se poate considera creştin adevărat. În caz contrar, încep aberaţiile, de multe ori…
Mulţumesc pentru dialog.
Cum este şi ce face un creştin adevărat? Mulţumesc.
Nu sint teolog si nu ma ocup de astfel de lucruri. dar, din cite stiu eu, un crestin adevarat nu flecareste si nu judeca.
Nici cine e teolog nu e garantat fără bătaie de câmpi. Întrebarea mea avea tocmai scopul de a vă afla părerea şi definiţia operaţională, nicidecum despicarea firului teologic în n>=4. Vă respect opinia şi nu mi se pare deloc superficială, dar mi se pare că merită o lungă şi folositoare discuţie, în care desigur nu am să vă târăsc cu forţa. Deci am să spun şi eu foarte pe scurt ce cred. În privinţa vorbitului mult şi fără rost, deşi pare un lucru evident declasant, aş fi un pic prudent tocmai pentru că rostul sau nerostul scapă foarte uşor evaluării “creştinului adevărat”, iar cât anume înseamnă mult mi se pare că diferă enorm de la caz la caz. Formularea “Creştinul nu Judecă” mi se pare mai potrivită, majuscula rezervatară fiind esenţială. Metafora cu paiul şi bârna are o finalitate, pe care dacă o omitem rămânem cu jumătate de adevăr: eu trebuie să-mi scot bârna din ochi, pentru ca apoi să te ajut să-ţi scoţi paiul. A nu judeca nu e suficient, ni se cere să ne judecăm şi pe noi înşine, pentru ca după judecata comună să fim împreună şi amândoi altfel.
da, in perspectiva asta, lucrurile au sens. ce voiam sa spun, ca sa nu vorbim la nesfirsit despre paie si birne, este ca eu nu sint un crestin adevarat. dar m-am simtit intr-un fel ciudat datoare sa scriu lucrurile acelea pentru ca mi se paruse ca discutia derapase puternic (si incepea sa semene cu pericopa cu Maria Magdalena si cu pietrele). altminteri, sint pentru discutat lucruri, pentru despicat firul in patru, in ideea ca multi dintre cititori e posibil sa-si afle particica lor de adevar pe undeva. dar acolo lucrurile nu mai semanau cu discutat, ci se apropiau de anatemizari, asignari de vini si pricini, etc.
Faptul că nu vă simţiţi un creştin adevărat vă face cinste, după părerea mea, şi întăreşte paradoxul că un creştin adevărat nu se poate considera creştin adevărat. În caz contrar, încep aberaţiile, de multe ori…
Mulţumesc pentru dialog.