Auzită în tren: doar vocea, fără alte indicii. Oricum, şi stridenţele vocii care se ceartă, şi alegerea cuvintelor – şi alte chestii inefabile, care scapă analizei, te pot face aproape să vezi persoana care vorbeşte, la distanţă de tine – la telefon sau altminteri. Eu am făcut eforturi să nu mă ridic, să nu mă întorc, să nu o văd – să păstrez imaginea sonoră a cuvintelor ei pline de draci. Traduceam din Jack şi m-am trezit că scriu altceva – cuvintele pe care le înşira, plină de nerv şi fără să-i pese de urechile celorlalţi, o fată. Cred că vorbea aşa de o vreme, până ce a interferat cu Jack al meu [Nicholson] şi vrejul său de cocaină:
… M-ai tot înnebunit atâta cu comunicatul, că să vorbim, să comunicăm – şi tu, când ai avut îndoieli, ai tăiat-o, gata!, fără să mai comunici, fără nimic. Io ce era să cred?! Că ai îndoieli despre noi, că ţi-e teamă că acum, dacă ne-o punem, se strică tot – sau că n-ai chef să-ţi strici situaţia de acasă? [pauză]. Pai da, e simplu, asta e scuza cea mai potrivită, nu ţi-era teamă de nimic, doar că aveai de lucru [el probabil o corectează, ea e tot mai agasată], da, bine, că erai LA lucru. Şi cu chestia asta ce facem? Ne-am apucat de ceva şi tu ai fugit. Măi, cum să te cred eu că ai fost ocupat, că am văzut că ai intrat pe feisbuc?! Nu puteai să-mi dai şi mie un mesaj, ceva, “bă proasto, io acu’ am îndoieli, nu pot vorbi cu tine, ia mai stai tu pe tuşă aşa, o lună-două până mă hotărăsc io ce pana mea vreau de la viaţă!” Ştii ceva, mai bine nu mă mai suni deloc, dacă tu nu ştii dacă vrei sau nu ceva de la mine! Hai, nu mă lua cu de-ăstea, că nu io am fost nehotărîtă, io doar ţi-am zis că e ok dacă ai treabă, sună-mă cînd poţi. Dacă tu ai înţeles că nu-mi pasă, că te duc cu vorba, atunci eşti un prost şi nu te ştii la femei”.
…Aş fi putut spune şi eu, cândva, acum o eternitate si ceva, o parte din lucrurile ăstea, doar că n-am avut cui. Fugise deja.
