Există un loc pe care-l vezi din tren. O intersecţie ciudată, pe care am privit-o, fără să fiu conştientă, urmărind baletul maşinilor – rare – care se evitau, în timp ce vorbeam cu tine la telefon. De cîte ori trec pe acolo şi văd intersecţia – şi mai ales acum, scăldată în soarele de şapte dimineaţa, filtrat prin brazi – mi-amintesc starea aia fantastică pe care am avut-o atunci. Fericire pură. Şi, deşi intersectia era un fundal, şi nu conversaţia însăşi, mi-amintesc mai degrabă fundalul decît cuvintele – ale mele, ale tale.
Iul20
